M-am întors și am căzut în aceeași săptămână

Ulița de la fântână urcă tot drumul, și în ianuarie este numai gheață pe făgașul de la mijloc.

Femeia are două găleți și patruzeci și șase de ani. Merge pe margine, pe iarba înghețată, unde se prinde mai bine. La a treia cotitură talpa alunecă, se duce într-o parte, și cade pe genunchi cu toată greutatea. O găleată se răstoarnă. Apa se duce pe gheață și îngheață pe loc, ca o oglindă.

Se ridică. Merge mai departe.

Cade a doua oară la salcâmul uscat. A treia oară în față, cu mâna în gheață, și își rupe mănușa. A patra oară nici nu știe cum. A cincea oară stă jos mai mult, se uită la casa care se vede sus, cu fum din horn, și îi vine în minte cât de aproape era.

A șasea oară se așază pe gheață și nu se mai ridică imediat.

Băiatul ei stă la poartă, sus, cu paltonul peste pijama, și numără. Numără de la prima. Are șapte ani și numără cu voce tare, așa cum numeri când nu știi ce altceva să faci.

Femeia stă pe gheață și spune tare, singură, ce spune un om obosit: „Nu mai pot."

Și apoi face lucrul acela mic pe care nimeni nu îl pune în cântece. Își pune o mână pe gheață, își trage un genunchi sub ea, ia o găleată, o lasă pe cealaltă, și se ridică a șaptea oară. Ajunge la poartă cu o găleată pe jumătate.

Vecinul de peste drum sărase ulița în dimineața aceea și văzuse tot, de la fereastră. Iese la gard cu punga de sare în mână și îi spune, fără să facă din asta o predică:

„Am numărat și eu. De șase ori ai căzut. De șapte ori te-ai ridicat. Numărătoarea care contează este a doua."

Băiatul se supără puțin, pentru că el numărase căderile și acum i se strica socoteala.

Femeia intră în casă cu găleata pe jumătate și pune apa la fiert. Și stă lângă plită, cu genunchii uzi, și se gândește la lucrul pe care îl auzise la gard, pentru că nimeni nu i-l spusese niciodată așa.

Ea numărase toată viața ce a stricat.

Nimeni nu numărase de câte ori se ridicase.

Cine ține numărătoarea

Hai să stăm jos o clipă, tu și eu, și să ne uităm la joi seara.

Luni te-ai întors. Nu îți spun eu că a fost adevărat, îți spun doar ce ai făcut: te-ai întors cu fața spre altă direcție, ai spus-o, poate ai și plâns, și în tine s-a mișcat ceva ce nu ai putut fabrica singur.

Joi ai căzut în același lucru. Aceleași cuvinte, același ceas din zi, aceeași rușine la spălat pe față.

Și de vineri ții în cap un dosar. În dosarul acela, joi seara este proba, iar concluzia scrisă dedesubt este: „deci nu a fost adevărat".

Aici trebuie să te opresc, pentru că dosarul acela nu este al lui Dumnezeu, iar el te judecă în locul Lui. Ești întors, și joi nu a anulat luni. Nu îți dau părerea mea. Scriptura spune limpede cine cade de șapte ori, iar Duhul Sfânt este Cel care te-a ridicat de fiecare dată, inclusiv vineri dimineață, când tu credeai că te-ai ridicat singur, din ambiție.

Cel neprihănit cade de șapte ori și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire.Proverbe 24:16

Citește cu grijă cine cade acolo. Nu omul rău. Omul neprihănit.

Versetul nu spune că omul lui Dumnezeu nu cade. Spune că omul lui Dumnezeu cade și se ridică, iar cifra din verset nu este pusă acolo ca să te consoleze. Este pusă acolo ca să nu te sperii de a doua, de a patra, de a șasea.

Ai fost ridicat de șapte ori, nu doborât de șase. Cuvântul spune că Domnul este lumina omului chiar în întunericul căderii lui, în Mica 7:8, iar Duhul Sfânt este Cel care aprinde acolo, în întunericul acela, nu la lumina reușitelor tale.

Nu te bucura de mine, vrăjmașa mea! Căci, dacă am căzut, mă voi ridica; dacă șed în întuneric, Domnul este lumina mea.Mica 7:8

Omul care scrie rândul acela nu se laudă cu curățenia lui. Vorbește din praf, cu fața la pământ, și spune spre cel care râdea de el un singur lucru: nu am ajuns jos ca să rămân jos.

Shuv nu este o seară. Este o direcție.

Acum mergem la cuvântul din spatele cuvântului, pentru că aici s-a pierdut ceva pe drum.

Cuvântul din Vechiul Testament pentru pocăință este shuv, și el nu înseamnă „a te simți rău". Înseamnă a te întoarce. Este cuvântul folosit pentru un drumeț care merge într-o direcție, se oprește, se rotește, și merge înapoi pe unde a venit. Este un cuvânt de drum, nu un cuvânt de sentiment.

Un drum are cotituri. Un drum are gheață. Ce nu are un drum întors este direcția veche.

Și acum ascultă cum vorbește Dumnezeu însuși despre întoarcerea aceasta, pentru că versetul acesta face o operație pe care noi nu o facem singuri:

Întoarceți-vă la Mine cu toată inima, cu post, cu plânset și cu bocet. Sfâșiați-vă inimile, nu hainele voastre, și întoarceți-vă la Domnul Dumnezeul vostru, căci El este milostiv și plin de îndurare, încet la mânie și bogat în bunătate.Ioel 2:12 și 13

Sfâșiați-vă inimile, nu hainele. Haina se rupe repede și se vede de departe. Inima se rupe adânc și nu se vede deloc, iar Dumnezeu spune limpede pe care dintre cele două o caută.

Nu ești un caz pus în probațiune până la proba următoare. Cuvântul spune că El este milostiv și încet la mânie, în Ioel 2:13, iar Duhul Sfânt este Cel care rupe inima unui om, pentru că o inimă nu se rupe cu hotărâre proprie și cu liste pe frigider.

Iar dacă întoarcerea ta de luni a fost o inimă ruptă, atunci joi seara ți-a rupt haina, nu inima. Sunt două materiale diferite. Doare la fel, dar nu se rupe același lucru.

Ce s-a rupt joi, și ce nu s-a rupt

Vreau să îți arăt un om care a căzut mai rău decât ai căzut tu joi.

A jurat de trei ori într-o singură noapte că nu Îl cunoaște pe Isus, în curtea unde Îl judecau, la câțiva metri de El. Nu a fost o alunecare. A fost negare, cu gura, de față cu oameni.

Și cu câteva ceasuri înainte, Isus îi spusese deja ce urmează după căderea aceea:

Iar tu, când te vei întoarce, întărește pe frații tăi.Luca 22:32

Uită-te la ce nu spune acolo. Nu spune „dacă te întorci". Nu spune „vom vedea". Isus vorbește despre lucrarea de după cădere ca despre un lucru așezat deja, în timp ce omul acela încă nu căzuse și nu știa că va cădea.

Ți-a fost dat un Ajutor pentru drumul acesta, și nu ți s-a dat pe încercare. Isus a spus că Tatăl dă un alt Mângâietor care rămâne cu omul în veac, în Ioan 14:16 și 17, iar Duhul Sfânt nu Se mută afară joi seara ca un chiriaș supărat.

Așa că uită-te la ce s-a rupt de fapt joi. S-a rupt seara ta. S-a rupt părerea bună despre tine. S-au rupt trei zile de liniște în casă, și lucrurile acestea se repară cu smerenie, cu cerut iertare, cu oameni de față.

Nu s-a rupt legământul. Nu ține el de cât de curată a fost săptămâna ta.

Ai primit deja o inimă care se rupe înaintea Lui, și aceasta este cea mai bună dovadă din dosarul tău, nu cea mai proastă. Făgăduința spune că Cel care a început lucrarea bună o duce până la capăt, în Filipeni 1:6, iar Duhul Sfânt este Cel care lucrează în tine ce nu ai putut lucra tu în tine.

Iar ce se face în apă nu este raportul unei săptămâni curate. Este direcția, rostită cu gura, de față cu martori.