Întrebarea pe care nu o pot pune nimănui

Costel a rămas ultimul, ca de obicei, ca să strângă scaunele.

Ploaia se oprise cât ținuse adunarea, iar curtea mirosea a piatră udă și a tei. Nea Petru, care descuia ușa aceea de vreo douăzeci de ani, clătea cănile la robinetul de afară, una câte una, fără grabă, ca un om care are toată seara la dispoziție.

"Nea Petre, pot să te întreb ceva?"

"Poți."

Costel a mai pus un scaun peste celălalt. A auzit apa curgând. A numărat în gând până la șapte.

"Nu, lasă. Nu contează."

Nea Petru nu a zis nimic. A clătit mai departe.

Peste vreo cinci minute, cu ultimul rând de scaune la perete:

"Nea Petre."

"Da?"

"Nimic."

Atunci bătrânul a închis robinetul. Și-a șters mâinile de pantaloni, a turnat ceai în două căni, s-a așezat pe treapta de la intrare și a pus una dintre căni pe piatră, lângă el, unde era loc de încă un om.

"Stau aici până se răcește ceaiul", a zis. "Dacă vine întrebarea, o prind."

Costel a stat în picioare vreo jumătate de minut. Apoi s-a așezat pe treaptă, s-a uitat în curte, la o băltoacă în care se vedea felinarul, și a spus-o. Repede, dintr-o suflare, cu ochii în pământ, propoziția pe care o purta de patru luni și pe care nu o rostise niciodată în fața nimănui.

Nea Petru nu s-a ridicat.

Nu a oftat, nu a tăcut altfel decât tăcuse până atunci, nu a spus "ei bine, atunci...". A suflat în cană, a mai băut o gură, și după o vreme a zis:

"Bine că ai spus-o. Ăsta e primul lucru."

Poate că întrebarea ta e altă întrebare. Poate e: sunt eu gata? Poate e: dar dacă după aceea cad? Poate e cea despre botezul din copilărie, care are toată familia în ea și un om care nu mai este. Poate e cea despre ce se îmbracă, sau cea despre părinții care nu vor veni în ziua aceea, și ai învățat să o spui pe jumătate și apoi să râzi de ea.

Astăzi merg cu cea care costă cel mai mult când o spui cu voce tare. Dacă aceea are un răspuns cinstit, atunci și a ta are.

Omul care a întrebat cu voce tare pe un drum pustiu

Era pe drumul spre Gaza, la ceasul când soarele coboară și praful stă în aer.

Într-un car mergea un om venit de foarte departe, dregător la curtea unei împărătese, un famen. Făcuse un drum lung ca să se închine, și pleca înapoi cu un sul în mână. Omul acesta avea, scris în chiar trupul lui, un semn de întrebare asupra locului lui în adunare. Nu era o închipuire a lui. Era genul de lucru pe care oamenii îl știu despre ei și nu îl spun.

Și Dumnezeu, cu sute de ani înainte, îi trimisese vorbă unui om exact ca el:

Nici famenul să nu zică: "Iată, eu sunt un copac uscat!" Le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da un nume veșnic, care nu se va stinge.Isaia 56:3 și 5

Ai fost strigat pe nume în casa aceasta, cu mult înainte să apuci tu să pui întrebarea. Cuvântul spune că El dă în casa Lui un nume veșnic, care nu se va stinge, în Isaia 56:5, iar Duhul Sfânt este Cel care duce mai departe ce a rostit deja Dumnezeu, nu curajul tău de astă-seară.

Omul citea cu glas tare, cum se citea pe atunci, tocmai locul despre Mielul dus la înjunghiere. Filip a venit lângă car și a mers pe jos alături de el, la pas cu roțile, și i-a vorbit despre Isus.

Apoi au ajuns la o apă pe marginea drumului.

Și aici se întâmplă lucrul pentru care există pagina asta. Omul acela nu a înghițit întrebarea. Nu a zis "las-o, nu contează". Nu a așteptat până acasă. A întrebat exact ce îl ardea, cu voce tare, în fața unui necunoscut pe care îl cunoștea de o oră:

Uite apă, ce mă împiedică să fiu botezat?Faptele 8:36

Uită-te la ce nu a făcut Filip. Nu a scos o listă. Nu a zis "mai vorbim". A poruncit să stea carul, și s-au coborât amândoi în apă, și l-a botezat. Iar omul și-a văzut de drum bucurându-se.

Ești un om care are voie să întrebe cu voce tare, chiar acum, în timp ce citești. Este scris că omul acela a întrebat pe marginea drumului și nu a fost oprit, în Faptele 8:36 și 38, iar Duhul Sfânt este Cel care te-a adus până la rândul acesta, nu întâmplarea.

Cel spre care mergea toată discuția aceea a spus El însuși cum stă treaba cu oamenii care vin:

Pe cel ce vine la Mine, nu îl voi izgoni afară.Ioan 6:37

Ține minte cine spune asta, pentru că schimbă tot ce urmează. Isus nu se sperie de întrebarea ta. Tu te sperii de ea. El o știe de mai multă vreme decât tine.

Ai primit un Domn care spune că nu dă afară pe cel ce vine la El, și nu a pus nimic înaintea cuvântului acesta. Așa este scris, în Ioan 6:37, iar Duhul Sfânt este Cel care face rândul acela viu în tine exact în seara în care ți-e cel mai greu să îl crezi.

Iar când oamenii de la apă îți pun întrebări înainte, nu îți dau un examen. Un jurământ se rostește de față cu martori, iar ei stau acolo ca să stea în spatele lui împreună cu tine, ani după aceea. Cinstea aceea este un dar, chiar dacă din locul în care stai acum ți se pare o poartă.

Acum, întrebarea.

Locuiești cu cineva și nu sunteți căsătoriți, și vrei să fii botezat.

Primul lucru, și te rog să îl auzi înainte de orice altceva: Dumnezeu nu află despre casa ta din întrebarea ta. Știa deja, și te-a tras până aici oricum. Bunătatea Lui este cea care duce un om la întoarcere, iar întrebarea din pieptul tău nu este dovada că nu ai ce căuta. Este dovada că cineva lucrează în tine. Cuvântul spune că bunătatea lui Dumnezeu este cea care duce un om la întoarcere, în Romani 2:4, iar Duhul Sfânt este Cel care lucrează asta în tine. Oamenii pe care nu îi trage nimeni dorm liniștiți și nu stau treji cu întrebări de felul acesta.

Al doilea lucru: pocăința este o direcție, nu un dosar curat. Cuvântul din spatele ei înseamnă a te întoarce, iar întoarcerea începe de unde ești, cu ce ai, în seara în care te întorci. Nimeni nu ajunge acasă înainte să plece spre casă, și Scriptura spune să îți rupi inima și nu haina și să te întorci la Domnul Dumnezeul tău, în Ioel 2:13, iar Duhul Sfânt este Cel care ține întoarcerea aceasta vie în tine, zi după zi.

Al treilea, și îl spun pe față, pentru că nu te-aș respecta dacă l-aș ocoli. Scriptura nu este neutră aici. Ea așază viața împreună a unui bărbat și a unei femei înăuntrul unui legământ rostit la lumină, în fața oamenilor, și tratează legământul acela ca pe un lucru bun, nu ca pe un obstacol pus în calea ta. Așa că întrebarea adevărată nu este "am voie să întreb". Întrebarea adevărată este cum arată întoarcerea în casa ta, iar aceea este o întrebare cu preț, cu doi oameni în ea, și nu se rezolvă de pe un ecran.

Al patrulea: nu o duci singur. Spune-o unui om în carne și oase care va sta cu tine și după ce a auzit-o, așa cum a stat bătrânul pe treaptă cu ceaiul. Nu îți spun aici unde și cum să intri în apă, și nici nu ți-aș spune. Găsește un om. Atât.

Și ultimul, care le ține pe toate: nimeni nu a fost vreodată botezat pentru că a ajuns în sfârșit prezentabil. Nici unul dintre cei trei mii din ziua aceea. Nici omul din car. Nici cel care ți-a dat ție cana de ceai.

Ești primit cu întrebarea în mână și nu în ciuda ei, pentru că nu prezentabilitatea ta este ce te ține în casa aceasta. Cuvântul spune că El nu dă afară pe cel ce vine, în Ioan 6:37, iar Duhul Sfânt este Cel care duce mai departe lucrul acesta în tine mult după ce se răcește ceaiul.