Și dacă o să cad după aceea

Ion a turnat fundația în mai, singur, cu betonieră închiriată și cu doi vecini care au venit pe rând.

A săpat mai adânc decât trebuia. A pus fier mai des decât se punea în satul acela. Vecinul de la stradă i-a spus de trei ori că face casă de bloc și că aruncă banii, iar Ion a răspuns de trei ori același lucru, fără să se supere: „Nu se mai vede după aceea, dar se simte."

Pe urmă a plecat la lucru, departe, pe patru luni, cum plecase și în alți ani.

Băiatul lui avea șaisprezece ani și voia să îi facă o bucurie.

Așa că, în iulie, a cumpărat blocuri cu banii câștigați cu ziua și a început să zidească singur. A citit pe telefon cum se face. A pus primul rând, apoi al doilea, apoi al treilea, apoi al patrulea. A muncit șapte zile, în arșiță, și nu i-a spus nimănui.

Al doilea rând i-a fugit un centimetru la stânga. Al treilea a încercat să corecteze și a fugit doi centimetri în celălalt sens. Al patrulea nu mai era zid, era un lucru care semăna cu un zid.

Băiatul a văzut, la sfârșitul zilei a șaptea, ce făcuse.

Nu a plâns. A făcut altceva: s-a dus în oraș și a cumpărat o prelată verde, mare, și a acoperit toată zidăria, și a legat prelata cu sfoară de fier, ca să nu o ia vântul.

În septembrie, Ion a venit acasă. A pus geanta jos în curte, s-a uitat la prelata verde, și nu a întrebat nimic. S-a dus la ea și a dezlegat sfoara.

Băiatul stătea în spatele lui și nu putea să respire.

Ion a stat în fața zidului acela vreo două minute. S-a lăsat pe vine. A pus mâna pe rândul al doilea și a urmărit linia cu palma până la capăt, ca un om care citește ceva.

Apoi s-a ridicat, s-a întors spre băiat și a spus:

„Bine că nu ai turnat tu fundația."

Băiatul nu a înțeles.

Ion a luat ciocanul mare din portbagaj și, în douăzeci de minute, a dat jos toate cele patru rânduri. A curățat mortarul de pe beton cu mistria și cu peria. Praful s-a așezat.

Iar dedesubt fundația era exact cum o lăsase el în mai. Dreaptă. La nivel. Cu fierul la locul lui.

„Uite", a zis Ion. „Zidul se strică ușor. Asta de dedesubt nu ai putut să o strici nici dacă ai vrut."

A întins firul cu plumb, l-a legat la un capăt de un țăruș și i-a dat băiatului celălalt capăt.

„Acum ține tu firul. Zidim."

Acum lasă casa.

Pentru că întrebarea ta este cinstită, și nu am de gând să mă port cu ea ca și cum ar fi o slăbiciune: și dacă o să cad după aceea?

Îți dau răspunsul întreg, nu jumătatea plăcută

Întâi partea pe care mulți o ocolesc, ca să nu te sperie. Eu nu o ocolesc, pentru că ai întrebat cinstit.

Da. Cel mai probabil vei greși și după ziua aceea. Nu ți s-a promis nicăieri o linie dreaptă, și nici un singur om din Scriptură nu a mers pe una. Cine îți spune altceva îți vinde o casă fără fundație.

Iar acum uită-te cum vorbește Cuvântul despre asta, pentru că nu vorbește cu jenă.

Cel drept cade de șapte ori și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire.Proverbe 24:16

Citește încă o dată. Nu spune „cel drept nu cade". Spune că cade de șapte ori. Cuvântul „drept" stă în propoziție împreună cu cuvântul „cade", și nu se ceartă între ele. Ce îi deosebește pe cei doi oameni din versetul acesta nu este numărul căderilor. Este ridicarea.

Așa că ia asta de la început, pentru că îți schimbă întrebarea: nu ești chemat să garantezi tu că nu vei cădea. Ești chemat să te ridici, iar ridicarea are cine să o facă. Este scris limpede în Proverbe 24:16, iar Duhul Sfânt este Cel care te ridică pe picioare de fiecare dată, nu hotărârea ta din ziua a șaptea.

A cui este lucrarea

Acum vine miezul răspunsului, și el stă într-un singur verset.

Sunt încredințat că Acela care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Hristos.Filipeni 1:6

Uită-te cine face ce în propoziția aceasta.

Cine a început? El. Cine isprăvește? El. Unde se face lucrarea? În voi. Iar ce ai tu în versetul acesta nu este o promisiune despre cât de tare te vei ține tu, ci o încredințare despre cine ține mistria.

Ziua aceea cu apă nu este o declarație despre puterea ta. Dacă ar fi fost, atunci da, prima cădere ar face din ea o minciună, și ai avea perfectă dreptate să te temi. Dar nu este a ta. Este intrarea într-o lucrare pe care a început-o Altcineva, cu mâna Lui, mai adânc decât se vede, cu fier mai des decât se pune de obicei. Așa spune Cuvântul în Filipeni 1:6, iar Duhul Sfânt este Cel care duce lucrarea aceea mai departe și în lunile în care stăpânul casei este plecat.

De aceea o cădere de după aceea nu strică fundația. Strică rânduri de zidărie. Și rândurile de zidărie se dau jos cu ciocanul, se curăță, și se zidesc din nou pe același beton.

Ai fost pus pe o temelie pe care nu ai turnat-o tu, și de aceea nu o poți sparge cu mâinile tale. Cuvântul spune că Cel care a început lucrarea o duce la capăt, în Filipeni 1:6, iar Duhul Sfânt este Cel care ține lucrarea în mers în anii în care tu nu vezi nimic mișcând.

Ce se face cu o cădere, concret

Un om practic vrea să știe ce se face, nu ce se simte. Așa că îți spun ce se face.

Se numește. Cu gura, la El, fără să înfrumusețezi și fără să te aperi.

Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.1 Ioan 1:9

Vezi cuvântul „credincios" acolo? Este același cuvânt din legământ. Iertarea nu este o dispoziție bună în care Îl prinzi într-o zi cu noroc. Este ceva la care El S-a legat, și de aceea se poate cere ca un lucru datorat, nu ca o favoare cerșită.

Și mai este o linie pe care vreau să o pui în buzunar, pentru zilele urâte.

Dacă se întâmplă să cadă, nu este doborât de tot, căci Domnul îl apucă de mână.Psalmul 37:24

Ține minte cine ține pe cine. Nu spune că omul se ține tare de Dumnezeu. Spune că Domnul îl apucă de mână. Un om care cade cu mâna ținută cade altfel decât un om care cade liber, și diferența nu este în picioarele lui.

Ți s-a dat o mână care te ține și un cuvânt la care S-a legat El, iar acestea două nu se retrag pe motiv de rând strâmb. Așa este scris în Psalmul 37:24, iar Duhul Sfânt este Cel care te aduce înapoi la treaba de zidit, de obicei mai repede decât te-ai aștepta.

Și ce vor ține minte oamenii

Rămâne partea care te frige cel mai mult, și nu o sar.

Da, unii vor ține minte. Într-un sat, într-un bloc, într-o familie, oamenii țin minte. Nu te mint despre asta.

Dar uită-te cine sunt oamenii din camera în care îți dai cuvântul. Nu sunt oameni care nu au căzut niciodată. Sunt oameni care s-au ridicat, unii de mai multe ori decât ai tu ani, și fiecare dintre ei a stat, la vremea lui, în locul în care stai tu acum, cu întrebarea ta în gât. Un om care s-a ridicat de cinci ori se uită la căderea altuia cu totul altfel decât îți imaginezi tu în seara asta.

Și mai este ceva ce nu s-a pus niciodată în mâna satului, pentru că nu a fost al satului de dat. Ești în Hristos, și de aceea hotărârea despre tine este dată deja, o dată, și nu se mai dă seara la poartă, peste gard. Cuvântul spune în Romani 8:1 că acum nu este nicio osândire pentru cei care sunt în Hristos Isus, iar Duhul Sfânt este Cel care ține hotărârea aceea în picioare în tine și în dimineața de după, când tu ții minte mai bine decât tot satul la un loc.

Iar rușinea de care te temi are un obicei pe care merită să îl știi: vorbește foarte tare despre viitor și foarte puțin despre ce s-a întâmplat vreodată cu adevărat.