Am fost botezat cu Duhul, de ce apa

Băiatul a venit în casa ei la șapte ani, cu o pungă și cu un ghiozdan cu o curea ruptă, pentru câteva luni. Așa s-a spus atunci, și așa au crezut toți: câteva luni.

Au ieșit unsprezece ani.

Ea nu a ținut socoteala, dar casa a ținut-o în locul ei. Semnele de creion pe tocul ușii de la cămară, șapte crestături, câte una în fiecare septembrie. Cana albastră care a devenit cana lui pentru că a fost prima pe care a apucat-o. Locul de la masă, care este locul lui și pe care nimeni nu s-a mai așezat niciodată, nici la Paște, când casa era plină.

L-a dus la doctor cu febră. L-a învățat să facă nod la cravată în fața oglinzii din hol. A stat cu el la geografie până la unsprezece noaptea în clasa a șaptea, și amândoi știu care hartă a fost, pentru că amândoi au râs de ea de atunci de o sută de ori.

Nu s-a semnat niciodată nimic. Nu a fost nevoie. Când o întreba cineva la piață cine este băiatul, ea spunea „al meu", și nu simțea că spune o minciună, pentru că nu spunea.

În dimineața în care a împlinit optsprezece ani, băiatul a intrat în bucătărie cu o hârtie în mână, la șase și jumătate, când ea punea ceainicul pe foc.

A pus hârtia pe masă și a împins-o spre ea cu două degete, cum împingi ceva de care ți-e frică.

Era o cerere. Cerea să poarte numele ei de familie.

Ea s-a uitat la hârtie mai mult decât era nevoie. Apoi a spus, și vocea i-a ieșit mai tare decât voia:

„Dar tu ești al meu de unsprezece ani. Ai loc la masă. Ai cană. Ai crestături pe tocul ușii. Ce mai schimbă hârtia asta?"

Iar băiatul, care nu a fost niciodată un copil care vorbește mult, a răspuns fără să se gândească, ceea ce înseamnă că se gândise deja de mult:

„Nu schimbă nimic."

Și pentru că ea nu a înțeles, a spus și restul:

„De aceea o vreau. Nu ca să devin al tău. Vreau să fie scris pe dinafară cum este pe dinăuntru. Vreau să nu mai fiu nevoit să explic nimănui, la nicio poartă, cine sunt aici."

Apoi a împins hârtia încă un centimetru, și a adăugat lucrul care a rupt-o de tot:

„Și vreau să audă lumea numele meu întreg măcar o dată, cu voce tare, în fața cuiva."

Ceainicul a început să fluiere și niciunul din ei nu s-a ridicat să îl dea jos de pe foc.

Singura casă din Scriptură unde lucrul dinăuntru a venit primul

Stai jos o clipă, pentru că vreau să te duc exact în locul unde stă întrebarea ta, și nu ca să te contrazic.

Este o casă plină de oameni în Cezareea. Un ofițer roman, familia lui, prietenii lui apropiați, adunați într-o cameră ca să audă ce are de spus un pescar din Galileea. Iar în mijlocul propoziției lui, Dumnezeu nu a mai avut răbdare.

În timp ce Petru rostea încă aceste cuvinte, Duhul Sfânt a căzut peste toți cei care ascultau Cuvântul. Iar cei tăiați împrejur, care veniseră cu Petru, s-au mirat că darul Duhului Sfânt fusese turnat și peste neamuri, pentru că îi auzeau vorbind în limbi și mărind pe Dumnezeu.Faptele apostolilor 10:44-46

Ține minte unde suntem. Nimeni nu a apucat să facă nimic. Nu s-au înscris nicăieri, nu au învățat nimic pe de rost, nu au fost verificați de nimeni. Dumnezeu a turnat, în mijlocul unei fraze, peste oamenii cei mai puțin așteptați din cameră.

Aceasta este singura situație pe care o descrie Scriptura și care seamănă cu a ta. Ai primit ceva real înainte să faci ceva. Așa că ascultă ce întrebare se pune în camera aceea, imediat după, pentru că este întrebarea cea mai importantă din tot mesajul acesta.

Atunci Petru a zis: „Poate cineva să oprească apa, ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?" Și a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus Hristos.Faptele apostolilor 10:47-48

Citește-o încă o dată, încet.

Petru nu întreabă dacă apa mai este necesară. Întreabă dacă are cineva dreptul să le-o refuze.

În propoziția aceea, apa nu este o cerință pusă în calea lor. Este un lucru care li se cuvine, și de care ar fi nedrept să fie ținuți departe. Duhul care a căzut peste ei nu a scos apa din discuție. A făcut din apă un lucru pe care nimeni nu mai are voie să îl încuie.

Ți-a fost dat ceva real, și lucrul acela nu îți închide ușa apei, ci ți-o deschide. Este scris că Petru a întrebat cine poate opri apa pentru oameni care aveau deja Duhul Sfânt, în Faptele apostolilor 10:47, iar Duhul din tine nu te trage înapoi de la ce a cerut El Însuși în camera aceea.

Apa nu a început cu Ioan

Iar acum trebuie să îți spun ceva ce mie mi-a schimbat felul în care citesc tot capitolul acesta.

Scufundarea în apă nu a fost inventată la Iordan. Când Ioan a început să boteze, nimeni nu l-a întrebat ce face cu apa, pentru că apa era deja limbajul casei. Spălările rânduite prin Lege, oalele, hainele, omul care se scufunda înainte să se apropie de cele sfinte: toate acestea puneau în trupul unui om o idee foarte simplă, că cine se apropie de Dumnezeu trece prin apă.

Iar aici trebuie să fac o deosebire cinstită, ca să nu iei istoria drept Scriptură.

Arheologii au scos la lumină, la treptele dinspre sud ale Templului din Ierusalim, un șir de bazine de scufundare, unul lângă altul, cu trepte în jos și trepte în sus. Lucrul acesta nu este scris în Biblie. Este istorie, și o spun ca istorie. Dar ea face imaginabil, cu ochii, un verset care altfel pare o exagerare:

Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.Faptele apostolilor 2:41

Trei mii de oameni, într-o singură zi, într-un oraș care avea instalațiile pentru asta la câțiva pași de locul unde se predica.

Și mai este Cineva care a intrat în apă fără să aibă nevoie de curățire, iar motivul pe care l-a dat El este cel mai neașteptat din tot capitolul:

Dar Isus i-a răspuns: „Lasă-Mă acum, căci așa se cuvine să împlinim tot ce este drept." Atunci l-a lăsat. Iar Isus, după ce a fost botezat, a ieșit îndată din apă, și iată, cerurile s-au deschis, și a văzut Duhul lui Dumnezeu coborând ca un porumbel și venind peste El.Matei 3:15-16

Uită-te la ordine, pentru că este exact invers decât în casa lui Corneliu. La Isus, apa vine prima și Duhul coboară după. La Corneliu, Duhul vine primul și apa vine după. Dumnezeu nu ține o singură ordine, pentru că nu apa este mecanismul. Dar în amândouă locurile, apa este acolo.

Chiar acum, în timp ce citești, ești în aceeași apă în care a intrat Isus, nu ca să te faci curat, ci ca să spui „amin" la ce s-a făcut deja. Cuvântul spune că El a intrat în apă pentru ca să se împlinească tot ce este drept, în Matei 3:15, iar Duhul Sfânt este Cel care coboară peste lucrul acesta și îl face viu, nu hotărârea ta.

Și dacă a fost făcut ceva peste mine când eram mic

Aici trebuie să vorbesc cu grijă, pentru că știu că nu vorbesc doar cu tine. Vorbesc și cu oamenii din spatele tău, care te iubesc.

Nu mă așez judecător peste ce s-a făcut peste tine când erai în brațe și nu spun niciun cuvânt împotriva celor care te-au dus acolo. Ei te-au dus la Dumnezeu în ziua în care tu nu puteai merge nicăieri singur, și lucrul acela a fost dragoste, și dragostea nu se șterge din nicio socoteală.

Îți spun doar ce descrie Scriptura, și te las cu ea.

În fiecare loc din Faptele apostolilor unde cineva intră în apă, se aude un răspuns dat cu gura lui. Cineva aude, cineva crede, cineva răspunde, cineva intră. Răspunsul acela nu poate fi dat în locul tău de un om care te iubește, așa cum nu poate să spună nimeni în locul tău „da" la altar, oricât de mult te-ar iubi. Nu pentru că dragostea lui ar fi prea mică. Pentru că răspunsul, prin natura lui, se dă cu gura celui care răspunde.

Ți s-a dat o gură a ta, cu care să răspunzi tu, și darul acesta nu ia nimic de la oamenii care te-au dus la Dumnezeu când erai în brațe. Cuvântul spune că omul mărturisește cu gura lui și crede în inima lui, în Romani 10:9 și 10, iar Duhul Sfânt este Cel care face vie mărturisirea aceasta în tine, nu ziua din calendar în care s-a rostit ceva peste tine.

Deci nu este vorba de a desface ceva. Este vorba de a răspunde tu. Ca băiatul cu hârtia, care nu cerea să devină al ei.