Mi-e frică să intru sub apă

Bazinul mic de la ștrandul din oraș, iulie, ora cinci după-amiaza. Apa îi ajunge Dariei până la piept și este călduță de la soare. Are șapte ani.

Nu are nicio problemă cu apa. Merge prin ea, o bate cu mâinile, râde. Atâta timp cât picioarele ei sunt pe fund, totul este în regulă.

Un singur lucru nu poate face. Nu poate băga fața.

Instructoarea este blândă. Nu o forțează, nu o ceartă, îi arată de trei ori cum se face și trece la următorul copil. Ceilalți intră și ies din apă ca niște câini fericiți, cu părul lipit pe frunte, și strigă cifre.

Daria stă în apă până la piept, cu brațele încrucișate, și se uită în altă parte.

Și aici este partea pe care nu o știe nimeni de pe margine. Apa nu o sperie atât de tare. Ce o arde este că se vede. Că toți ceilalți fac lucrul acela simplu. Că este singura din bazin care stă nemișcată. Obrajii ei sunt fierbinți și nu de la soare, iar fierbințeala aceea este mult mai greu de suportat decât apa.

Tatăl ei stă pe o bancă, la umbră, cu pantalonii suflecați și cu pantofii scoși.

Se uită la ea vreo două minute. Apoi se ridică.

Nu vine la marginea bazinului să îi explice. Nu îi spune „hai, că poți". Nu îi spune nici că este mare acum. Coboară în apă, așa cum era, cu cămașa pe el, cu pantalonii suflecați care se udă imediat până sus, și merge prin apă până lângă ea.

Apoi stă acolo.

Un om în toată firea, în cămașă udă, în bazinul copiilor, la ora cinci după-amiaza, cu tot ștrandul de față.

Îi ia mâna. Nu o trage. Îi ține mâna și se uită în față, nu la ea, ca doi oameni care așteaptă un autobuz.

După o vreme spune un singur lucru.

„Nu îți spun eu când. Îmi strângi mâna când vrei tu."

Nu i-a strâns mâna în ziua aceea. Nici în următoarea. Au stat amândoi în apă, ținându-se de mână, uitându-se în altă parte, până s-a golit bazinul.

Daria are acum treizeci și unu de ani și înoată prost, dar înoată. Nu ține minte ziua în care a băgat prima dată capul sub apă. Ține minte cămașa udă.

Ține minte că el era deja ud înainte să facă ea ceva.

Iar lucrul care o ține astăzi pe marginea unei alte ape nu este apa. Este gândul că la vârsta ei nu are voie să se teamă de ceva atât de mic.

Frica ta este în corp

Vreau să spun primul lucru foarte clar, pentru că ai purtat greutatea asta destul.

Când apa îți atinge fața și îți acoperă nasul, corpul tău face ceva ce nu a hotărât nimeni. Se strânge. Ține respirația. Caută marginea. Reflexul acesta nu este o părere despre Dumnezeu. Este un reflex despre aer.

Iar Dumnezeu știe din ce ești făcut, și nu Se supără pe materialul din care te-a făcut El. Nici Duhul Sfânt, care locuiește în tine, nu Se rușinează de corpul în care a venit să stea.

Căci El știe din ce suntem făcuți; Își aduce aminte că suntem țărână.Psalmul 103:14

Ești cunoscut până în material, cu tot cu reflexul acela, și lucrul acesta nu este o concesie pe care ți-o face Dumnezeu. Cuvântul spune că El Își amintește din ce suntem făcuți, în Psalmul 103:14, iar Duhul Sfânt nu lucrează în tine împotriva corpului tău, ci înăuntrul lui.

Acum, rușinea. Rușinea este partea grea, nu apa.

Rușinea îți spune că frica ta este o măsurătoare. Că un om întreg nu ar sta pe margine. Că, dacă L-ai fi iubit suficient, nu ai fi avut problema asta.

Uită-te ce spune Cuvântul despre Duhul pe care L-ai primit.

Și voi n-ați primit un duh de robie, ca să mai aveți frică; ci ați primit un duh de înfiere, care ne face să strigăm: Ava, adică Tată.Romani 8:15

Ai primit un duh de înfiere, nu un duh de examinare. Așa spune Cuvântul, în Romani 8:15, iar Duhul Sfânt este chiar Cel prin care poți spune „Tată" în loc să te ascunzi, ceea ce înseamnă că ai voie să vii cu frica în mână, la vedere, ca un copil, și nu ca un candidat.

Ideea că o frică din corp este un verdict despre inimă nu are unde să stea în casa aceasta. Nu este o idee crudă. Este o idee obosită, ținută de oameni buni care nu au avut niciodată frica asta și deci nu au avut de unde să o înțeleagă.

Ce era, de fapt, apa aceea

Acum vreau să îți dau ceva ce foarte puțini oameni au auzit, pentru că schimbă imaginea din capul tău.

Scufundarea în apă nu a început cu Ioan. Când Ioan a apărut la Iordan, oamenii care veneau la el nu învățau un obicei nou. Cufundarea în apă pentru curățire era deja veche de sute de ani și era parte din viața obișnuită.

Și aici trebuie să fiu cinstită cu tine și să îți spun ce este istorie și ce este Scriptură, pentru că nu sunt același lucru.

Ce urmează este arheologie, nu Biblie. Lângă treptele de sud ale Templului din Ierusalim s-au scos la lumină multe bazine săpate în stâncă, folosite pentru cufundare. Nu erau râuri. Erau bazine construite, cu trepte care coborau în ele, iar apa nu era adâncă. Omul cobora singur, pe picioarele lui, treaptă cu treaptă, până unde trebuia, și ieșea pe partea cealaltă.

Nimeni nu era aruncat nicăieri.

Iar detaliul acesta face ceva pentru un verset pe care poate l-ai citit de zeci de ori fără să te întrebi cum a fost posibil.

Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.Faptele apostolilor 2:41

Ți-a fost dat, în ziua ta, un loc în același șir cu cei trei mii, iar cei trei mii nu au fost eroi ai apei. Cuvântul îi numește simplu oameni care au primit cuvântul, în Faptele apostolilor 2:41, iar Duhul Sfânt a fost Cel care a lucrat în ziua aceea, nu curajul lor.

Nu îți spun aici cum va fi la tine, unde, cu cine sau în ce fel de apă. Nu este treaba mea și nu se hotărăște pe internet. Îți spun doar că imaginea din capul tău, cu un râu adânc și cu un om care nu mai are aer, nu este imaginea din care vine lucrul acesta.

Cine trece prin ape

Și acum promisiunea, care este mai bună decât cea pe care o cauți tu.

Tu cauți o zi în care să nu îți mai fie frică. Dumnezeu nu a promis ziua aceea. A promis altceva, și este mult mai bine.

Dar acum, așa vorbește Domnul, Cel care te-a făcut: Nu te teme, căci Eu te-am răscumpărat, te-am chemat pe numele tău, ești al Meu. Când vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine, și când vei trece prin râuri, ele nu te vor îneca.Isaia 43:1-2

Citește încă o dată prepoziția. Nu spune „pe lângă ape". Spune „prin ape". Dumnezeu nu îți scoate apa din drum, ci intră în ea cu tine, ca un om care coboară în bazinul copiilor cu cămașa pe el, iar Duhul Sfânt este Cel care rămâne acolo, înăuntru, cu tine.

Ești chemat pe numele tău, și numele tău este rostit înainte de orice frică din corpul tău. Așa spune Cuvântul, în Isaia 43:1, iar Duhul Sfânt este Cel care duce cuvântul acesta din pagină până în piept, unde locuiește de fapt frica.