Apă vie, nu apă de spălat

Izvorul este la douăzeci de minute de mers, în marginea pădurii, sub o piatră lată pe care a pus-o cineva acolo acum o sută de ani ca să nu cadă pământul în apă.

Nimeni nu mai merge.

Nu s-a hotărât nimic și nu s-a certat nimeni. Doar că, pe rând, în vreo cincisprezece ani, fiecare gospodărie a săpat în curte. Este mai comod. Ai apa la douăzeci de pași, nu la douăzeci de minute, și pe deasupra fântâna este a ta: o vezi de la bucătărie, îi știi ghizdurile, o acoperi iarna cu o bucată de tablă.

Omul cu fântâna cea mai adâncă din sat are patruzeci și unu de ani și un umăr stricat de la găleată. Nouăsprezece metri. A săpat-o cu cumnatul lui, două veri, cu găleata și cu frânghia, și în ziua în care a dat de apă a plâns de bucurie și a chemat vecinii să vadă.

Anul acesta, în august, apa din ea a început să miroasă.

Nu urât de tot. Doar altfel. Gust de fier și de pământ cald. A coborât cu lanterna și s-a uitat la pereți, unde piatra avea o crăpătură subțire ca un fir de păr, prin care se ducea, încet și fără grabă, tot ce el cărase acolo o vară întreagă.

A doua zi și-a trimis băiatul la izvor, cu două bidoane.

Băiatul a venit înapoi după o oră, fără apă, și i-a spus că izvorul este plin de foi și de mâl și că nu se mai vede piatra de deasupra.

Omul a luat o sapă și s-a dus el.

A stat acolo un ceas, în genunchi, scoțând cu mâinile frunze putrede, crengi și nămol. Și pe la jumătatea lucrului, când a ajuns sub stratul de foi, a înțeles ceva care i-a oprit mâinile în aer.

Apa curgea.

Curgea dedesubt tot timpul. Cincisprezece ani. Nimeni nu a venit, nimeni nu a curățat, nimeni nu a mulțumit, și izvorul nu s-a oprit nici măcar o zi. Nu depinsese niciodată de ei.

A dat la o parte ultimele foi și apa a urcat limpede și rece, cu un fir de nisip învârtindu-se în ea, apă care venea de undeva de sus, din piatră, din alt loc, dintr-un loc pe care el nu îl săpase și nu îl umpluse.

A băut din palme, de trei ori.

Iar acasă, în seara aceea, s-a așezat pe ghizdurile fântânii lui de nouăsprezece metri, cu umărul care îl durea, și i-a spus soției un lucru care a ieșit din el mai simplu decât ar fi vrut.

„Toată viața am crezut că problema este cât de curată e apa. Nu asta a fost niciodată problema."

Două rele, și niciunul nu era murdăria

Stai jos o clipă, pentru că versetul care urmează ține în el toată povestea de mai sus, și l-a scris un om care nu văzuse niciodată satul acela.

Căci poporul Meu a săvârșit două rele: pe Mine M-au părăsit, Izvorul apelor vii, ca să-și sape fântâni, fântâni crăpate, care nu țin apa.Ieremia 2:13

Două rele. Numără-le, pentru că nu sunt același rău spus de două ori.

Întâi: au părăsit un Izvor. Al doilea: au săpat. Iar între cele două este toată religia pe care o poate face un om cu mâinile lui.

Și acum uită-te la ce lipsește din verset. Nu se spune nicăieri că apa din fântânile lor era murdară. Nu despre asta este vorba. Fântânile erau crăpate, și o fântână crăpată poate să dea, o vreme, apă foarte limpede. Problema nu era calitatea apei. Problema era că nu venea de nicăieri.

Iar dacă acolo era problema, atunci uită-te bine unde stai tu în versetul acesta. Nu ești acuzat de apă murdară: ești un om chemat la un Izvor, și acuzația din Ieremia 2:13 cade pe săpat, niciodată pe murdărie. Cuvântul nu spune nicăieri că apa acelor fântâni era rea, iar Duhul Sfânt este Cel care face astăzi viu în tine ceea ce Dumnezeu a rostit acolo.

Apa trebuia să fie vie, nu curată

Acum îți dau ceva ce mulți oameni nu au auzit niciodată, și care schimbă felul în care privești apa.

În Legea dată prin Moise, pentru spălările rânduite nu era bună orice apă. Trebuia maim haim, apă vie: apă care curge, dintr-un izvor sau dintr-un râu, nu apă cărată în vas și pusă deoparte. Apă care vine de la sine, dintr-un loc pe care nu l-ai făcut tu.

Iar acum ține minte lucrul cel mai important: nu era o chestiune de igienă. Un izvor duce nisip cu el. Apa de ploaie strânsă cu grijă într-un vas curat poate arăta mult mai bine decât apa care iese din piatră. Și totuși vasul nu era bun, și izvorul era, pentru că apa vie nu se aduce. Se primește.

Chiar acum, în timp ce citești, ți-a fost dat un izvor și nu o găleată, și de aceea nu ai fost pus să cari nimic la locul acela. Cuvântul spune că Dumnezeu Însuși este Izvorul apelor vii, iar Duhul Sfânt este Cel care face lucrul acesta viu în tine, nu explicația mea.

Ce spune apa despre ea însăși

Există o propoziție care așează întrebarea murdăriei o dată pentru totdeauna, și vine dintr-o scrisoare, nu dintr-o ceremonie.

care nu este o îndepărtare a murdăriei de pe trup1 Petru 3:21

Trebuie să fiu cinstit cu tine în privința versetului acesta, pentru că nu vreau să îți dau o siguranță care nu stă. A doua jumătate a lui ține un cuvânt grecesc care apare o singură dată în Noul Testament, și oamenii care își petrec viața cu textul nu s-au pus de acord dacă înseamnă cerere sau angajament. Ambele citiri adâncesc versetul, și eu nu îți spun că problema este rezolvată. Jumătatea de care avem nevoie astăzi nu este însă dezbătută de nimeni: apa aceea nu ia murdărie de pe un trup.

Așa că întrebarea rămâne deschisă și devine cea mai bună întrebare pe care ai pus-o luna aceasta. Dacă nu ia nimic de pe tine, atunci ce ți se pune?

Pocăiți-vă și fiecare dintre voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; și veți primi darul Duhului Sfânt.Faptele apostolilor 2:38

Darul. Nu diploma, nu chitanța, nu certificatul de curățenie. Darul.

Ți s-a dat ceva care nu se câștigă prin definiție, pentru că un lucru câștigat nu se mai numește dar în nicio limbă. Este scris în Faptele apostolilor 2:38 că se primește darul, iar Darul acela are un nume și un chip: Duhul Sfânt, Care nu vine ca plată pentru un dosar curat.

Iar dacă vrei să auzi cine este apa vie, ascultă-L pe Isus explicând-o El Însuși, în gura mare, la o sărbătoare, cu tot orașul de față:

Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura. Spunea aceasta despre Duhul pe care aveau să Îl primească cei care cred în El.Ioan 7:37-39

Citește ultima propoziție încă o dată. Apa vie nu este o figură de stil frumoasă despre curățenie sufletească. Este o Persoană.

Este deja gata ceea ce ți se dă. Nu se pregătește acum, nu se strânge acum, nu depinde de cât de bine explic eu lucrurile: Ioan 7:39 spune limpede despre Cine vorbea, iar Duhul Sfânt nu Se dă pe porții, după cât de curat arată dosarul cuiva.

Dar dacă mie mi s-a dat deja apă, când eram mic

Trebuie să vorbesc și despre asta, cu grijă, pentru că multe familii au în casă o fotografie și o rochiță păstrată, și în spatele lor sunt oameni care au făcut atunci ce știau, din dragoste adevărată.

Nu vin să îți spun că nu a contat, nu spun un cuvânt despre casa în care s-a petrecut și nu am nimic de zis despre oamenii care te-au dus acolo. Ei te-au dus. Nu te-au uitat. Binecuvântată să fie mâna care te-a purtat, și mai ales mâna mamei tale, oricine ar fi ea și oricât de greu i-ar fi astăzi să înțeleagă ce se mișcă în tine.

Ce spun este altceva, și este simplu: lucrul despre care vorbim în mesajul acesta are o gură în el. Cineva răspunde. Cineva cere apa vie cu vocea lui, ca femeia de la fântână, la amiază.

Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și Cine este Cel care îți zice: Dă-Mi să beau, tu I-ai fi cerut, și El ți-ar fi dat apă vie.Ioan 4:10

Iar lucrul acela nu îl poate face nimeni în locul tău, nici din cea mai curată dragoste din lume, așa cum nimeni nu poate mânca în locul tău și nimeni nu poate ierta în locul tău.

Nu ai fost pus să alegi între a-i cinsti pe ai tăi și a-L urma pe Dumnezeu, și dacă cineva ți-a pus vreodată alegerea aceea în față, nu a fost din Cuvânt. Cuvântul spune să cinstim pe tatăl și pe mama, iar Duhul Sfânt nu rupe niciodată o casă ca să Se facă auzit în ea.