Contează cine mă botează

Puțul din Dobra stă între două curți, exact pe hotar, și are un acoperiș de șiță făcut de mână.

Bunicul Ion l-a săpat în 1961, singur, cu o găleată și o frânghie, unsprezece metri, în argilă. Bunicul Petrache, de peste gard, a venit la trei ani după aceea și l-a căptușit cu piatră, i-a făcut colacul, i-a pus lanțul și acoperișul, pentru că ploaia îl umplea de mâl în fiecare primăvară.

Amândoi au murit, la un an distanță.

Iar în august, la treizeci și patru de grade, nepoții lor stăteau de o parte și de alta a colacului și se certau al cui este puțul.

"Bunicul meu l-a săpat. Fără el nu era apă."

"Bunicul meu l-a făcut puț. Fără el era o groapă cu mâl."

"Uite unde trece hotarul în acte."

"Actele s-au făcut în 1971, când puțul era deja aici."

Se certau frumos, cum se ceartă rudele: fără să ridice vocea prea mult, dar spunând fiecare cuvânt de trei ori. Erau patru veri, doi de o parte, doi de alta. Vasilica ținea o pălărie în mână și își făcea vânt cu ea. Toți patru transpirați. Toți patru cu gura uscată de la vorbit.

Iar găleata atârna pe lanț, la un metru sub colac, plină pe jumătate de la ultimul care o coborâse, nu se știe când.

Pe poartă a intrat Sanda.

Sanda are patruzeci de ani, duce apă în fiecare zi la doamna Elvira de la capătul uliței, care nu mai coboară scările. Avea două bidoane de cinci litri, unul în fiecare mână, și un prosop pe umăr.

Nu a întrebat pe nimeni nimic.

A pus bidoanele jos, a apucat manivela și a coborât găleata până la fund. A auzit-o cum atinge apa. A ridicat-o cu mâna, nu repede, cum ridică omul care a mai făcut asta de trei mii de ori. A pus găleata pe colac.

Apoi a făcut căuș din palmă, a luat apă și a băut.

A băut de trei ori, cu ochii închiși, cu apa curgându-i pe bărbie și pe încheietură, în liniștea aceea care s-a lăsat brusc peste toată curtea.

"Rece", a zis. "Rece ca la unsprezece metri."

Și-a umplut bidoanele. Apoi a ridicat găleata, încă pe jumătate plină, și a întins-o celui mai apropiat, care era Nicu, și care era la mijlocul unei propoziții despre hotare.

Nicu a luat găleata.

A luat-o pentru că, dacă cineva îți întinde o găleată, o iei, indiferent ce spuneai. A băut. Și-a udat ceafa. Apoi, fără să se gândească, a întins-o peste colac spre Vasilica, iar Vasilica a băut, și i-a dat-o lui Costel, care i-a turnat puțin în pălărie și și-a pus pălăria pe cap, udă, și a râs primul.

Sanda își lega prosopul la gât.

"Apa nu știe cine a săpat", a zis, ridicând bidoanele. "Nici cine a pus piatra. Voi știți. Ea nu."

A ieșit pe poartă.

Iar cei patru au rămas în curte, cu găleata pe colac și cu cefele ude, și niciunul dintre ei nu a mai putut să își aducă aminte în ce propoziție rămăsese.

Întrebarea ta este bună

Întâi vreau să spun ceva despre întrebarea din titlu, înainte de orice răspuns.

Nu este o întrebare mică, și nu este o întrebare de om slab. Cine întreabă cine anume să îl boteze întreabă pentru că a înțeles că lucrul acesta se face o dată și că se face serios. Nimeni nu se frământă săptămâni întregi pentru un lucru care nu îl interesează.

Și mai este ceva, care în cazul tău cântărește mult mai greu decât recunoști cu voce tare. La noi, un nume lipit de pasul acesta se duce în tot satul, ajunge acasă înaintea ta și se așază la masă cu părinții tăi. Tu nu cauți doar o mână. Cauți o mână care să nu te coste, acasă, mai mult decât e nevoie. Nu este o întrebare de om fricos. Este întrebarea unui om care socotește prețul, ceea ce Isus a spus limpede că trebuie făcut.

Deci nimeni nu îți ia întrebarea în râs aici, și nici nu ți se răspunde din mers.

Ai primit dreptul de a întreba, și nu din mila cuiva. Cuvântul spune în Luca 14:28 că omul care vrea să zidească un turn se așază întâi și socotește cheltuiala, iar Duhul Sfânt este Cel care te-a făcut să te oprești și să numeri, nu frica.

Ce a făcut un apostol când oamenii au început să se împartă pe nume

Există în Scriptură o adunare care a făcut exact lucrul de care te temi, și scrisoarea care le răspunde este primul lucru la care mergem.

Vreau să spun că fiecare din voi zice: "Eu sunt al lui Pavel!", "Și eu, al lui Apolo!", "Și eu, al lui Chifa!", "Și eu, al lui Hristos!" Hristos a fost împărțit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel ați fost voi botezați? Mulțumesc lui Dumnezeu că n-am botezat pe niciunul din voi, afară de Crisp și Gaiu, pentru ca nimeni să nu poată spune că ați fost botezați în numele meu.1 Corinteni 1:12 la 15

Citește iar rândul cu mulțumesc.

Un apostol mulțumește că nu a fost el mâna, ca să nu se poată sprijini nimeni pe numele lui. Nu spune că botezul nu contează, pentru că el însuși a botezat câțiva, iar în alt loc scrie cele mai adânci rânduri din toată Scriptura despre ce se întâmplă sub apă. Refuză altceva: refuză să devină numele de care atârnă oamenii.

Nu ai fost chemat în numele niciunui om, și acesta este întregul răspuns la întrebarea care te ține treaz noaptea. Cuvântul întreabă în 1 Corinteni 1:13, cu o ironie sfântă, dacă Pavel a fost răstignit pentru cineva, iar Duhul Sfânt este Cel care te-a adus până aici, nu un nume de pe o listă din capul tău.

Aici trebuie să fiu aspră o dată, și nu cu vreun om, cu niciunul, ci cu o idee.

Ideea că valabilitatea a ceea ce se face atârnă de mâna care o face este falsă, și te ține de săptămâni într-o curte fierbinte, cu găleata la un metru sub colac. Dacă ar fi așa, atunci puterea ar sta într-un om, iar în ziua în care omul acela greșește sau pleacă sau moare, tot ce s-a făcut prin el s-ar surpa. Nimic din Scriptură nu funcționează astfel, și mulțumesc lui Dumnezeu că nu.

Cine face să crească

Aceeași scrisoare, două capitole mai încolo, pune lucrurile la locul lor cu o simplitate care taie.

Cine este Pavel? Și cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ați crezut; și fiecare după puterea dată lui de Domnul. Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească: așa că nici cel ce sădește, nici cel ce udă nu sunt nimic; ci Dumnezeu, care face să crească.1 Corinteni 3:5 la 7

Unul a săpat unsprezece metri. Altul a pus piatra și acoperișul. Amândoi au muncit adevărat, și amândoi au murit, iar apa este rece la fel.

Ești al Celui care face să crească, nu al celui care udă, iar lucrul acesta nu îl spun eu ca să te liniștesc: Cuvântul îl spune în 1 Corinteni 3:7, unde nici cel care sădește, nici cel care udă nu sunt nimic, iar Duhul Sfânt este Cel care lucrează creșterea în om, indiferent cine ține stropitoarea.

Ce contează, atunci

Și acum răspunsul practic, pentru că meriți să pleci cu ceva în mână, nu doar cu o mângâiere.

Valabilitatea nu atârnă de mână. Dar două lucruri contează cu adevărat, și nu sunt cele la care te-ai gândit.

Primul: ce se mărturisește. Ce spui tu cu gura ta despre Isus, Cine este El și ce a făcut, și în ce Nume intri în apa aceea. Acolo stă tot conținutul zilei, și acela nu depinde de nimeni altcineva decât de tine și de Cel pe care Îl mărturisești.

Al doilea: cine mai este acolo în luna a opta. Nu în ziua aceea, cu telefoanele scoase și cu toată lumea emoționată. În luna a opta, într-o marți seara, când te ia frica din senin și ai nevoie să sune cineva la ușă cu o pungă în mână. De aceea nu se caută o mână potrivită. Se caută oamenii tăi.

Chiar acum, în timp ce citești, nu ți se cere să rezolvi lista din capul tău până mâine. Cuvântul spune în 1 Corinteni 1:15 că un apostol a mulțumit tocmai pentru că nu a fost el numele de care atârnă cineva, iar Duhul Sfânt este Cel care te duce la oamenii potriviți, deci sarcina de a alege perfect nu a fost niciodată pusă pe tine.

Iar despre apă nu îți spun nici unde, nici cum, nici cu cine, și te rog să nu intri singur nicăieri. Du-te la oamenii care te cunosc și care te-au învățat, la cei care îți știu numele și casa, și pune-le întrebarea aceasta exact așa cum ți-ai pus-o ție. Cine îți întinde găleata nu se supără că o iei.

Și încă un lucru, pentru cazul de care te temi cel mai mult. Dacă omul la care te gândiseși nu poate, sau este bolnav, sau este departe, sau spune că nu el, atunci nu se schimbă nimic din ce s-a hotărât în cer despre tine. Apa este la fel de rece la unsprezece metri, oricine coboară găleata.