Și dacă mă răzgândesc

Marcel avea douăzeci și trei de ani și pleca la lucru afară pe un an, iar în plic era tot ce avea pe lume: actele de la bucata de pământ rămasă de la bunicul lui și banii de pe tractorul vândut în septembrie.

Nu s-a dus cu plicul la bancă. S-a dus cu el la Toader.

Toader avea peste șaptezeci de ani, o casă cu sobă de teracotă și o reputație pe care o poți avea într-un sat numai dacă ai făcut același lucru de patruzeci de ori: nu a dat niciodată înapoi ceva ce i s-a spus să țină. Nici la rugăminte, nici la ceartă, nici la lacrimi.

Marcel i-a pus plicul pe masă și a spus lucrul acesta, care este cel mai înțelept lucru pe care l-a spus el vreodată:

"Ține-l. Și dacă vin în ianuarie și îți spun că m-am răzgândit, să nu mi-l dai."

Toader nu a răspuns. A luat plicul, a ridicat o scândură din podea lângă sobă, a pus plicul într-o cutie de tablă, a lăsat scândura la loc și a apăsat-o cu talpa până a intrat.

În ianuarie, Marcel a venit.

Nouă și jumătate seara, cu zăpadă pe umeri, și a bătut în ușă mai tare decât trebuia. Și a spus tot, și a spus bine. Avea un motiv adevărat, nu inventat: o ocazie care nu se mai repetă, ceva ce se cumpăra atunci sau niciodată, cifre pe care le-a spus de trei ori ca să se audă cât de bune sunt. Nu era beat. Nu era prost. Era un om de douăzeci și trei de ani cu un motiv bun în ianuarie.

Toader s-a uitat la el mult. Mai mult decât e comod.

Și a spus: "Nu."

Marcel s-a certat cu el un sfert de oră. La un moment dat a ridicat vocea și a spus și un lucru care nu trebuia spus, despre bătrâni care nu înțeleg nimic.

Toader nu s-a certat înapoi. S-a ridicat, a pus ibricul pe plita sobei, a scos două căni de sticlă și le-a pus pe masă.

Au băut ceai. În liniște. Marcel era furios și în același timp îi era rușine, și tot bea, pentru că era cald și el venise de la gară pe jos.

A plecat la unsprezece, tot furios, cu plicul tot sub podea.

Iar lucrul pe care nu a putut să îl numească până în martie a fost acesta: toată iarna aceea el fusese în siguranță. Complet în siguranță. Iar siguranța nu a avut absolut nimic de-a face cu cât de tare a fost el în ianuarie.

În martie a venit iar, altfel de data asta, și a stat în prag și i-a mulțumit. Nu prea bine, cum mulțumesc oamenii de douăzeci și trei de ani.

Toader a dat din mână, ca la ceva neînsemnat, și a spus:

"Nu mi-ai dat mie banii, băiete. Mi-ai dat cuvântul tău. Pe ăla îl țin."

Întrebarea ta este bună

Înainte de orice, trebuie spus limpede: nimeni nu are voie să râdă de întrebarea aceasta, și nici tu.

Un om care întreabă "și dacă mă răzgândesc" este un om care a înțeles ce este un jurământ. Cei care nu întreabă niciodată sunt exact cei care le rup ușor. Tu te-ai uitat la lucrul acesta și ai văzut că este pe viață, și de asta te-ai oprit.

Și mai este ceva în întrebarea ta, ceva bun, pe care poate nu l-ai numit: tu te cunoști. Știi ce fel de om te faci în februarie. Puțini oameni de vârsta ta știu asta, iar cine se cunoaște a făcut deja jumătate din drum.

Deci nu am venit să îți iau întrebarea. Am venit să îți arăt încotro este pusă greșit.

Tu te uiți la tăria celui care jură. Scriptura se uită la tăria Celui care păzește.

Ești un om care întreabă ce întreabă oamenii serioși. Scriptura spune că însuși Pavel a vorbit despre ziua aceea și despre ce a dat în păstrare, în 2 Timotei 1:12, iar Duhul Sfânt este Cel care ține astăzi în tine grija aceasta cinstită, care nu este necredință, ci minte trează.

Ce se pune, de fapt, în păstrare

Uită-te la versetul acesta cu ochii unui om care a lăsat un plic sub o podea.

Și din pricina aceasta sufăr aceste lucruri; dar nu mi-e rușine, căci știu în cine am crezut. Și sunt încredințat că El are putere să păzească ce I-am încredințat până în ziua aceea.2 Timotei 1:12

Cuvântul folosit acolo pentru "ce I-am încredințat" este un cuvânt de negoț. Însemna un lucru pus la păstrare la altcineva: bani, acte, ceva de valoare lăsat în mâna unui om de încredere până la o zi anume.

Iar acum uită-te la ce nu scrie în versetul acela. Nu scrie "sunt încredințat că eu pot să mă țin". Scrie "El poate să păzească".

Toată propoziția stă pe puterea celui care păstrează, nu pe statornicia celui care a lăsat plicul. Iar Pavel știa ce spune: omul acela scria din închisoare, la capătul vieții, după ce văzuse destui oameni plecând.

Ai fost pecetluit, nu pus la probă. Efeseni 1:13 spune că ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit, iar o pecete nu se pune peste un lucru pe care cineva are de gând să îl mai cântărească.

Și acum lucrul care schimbă toată întrebarea, pentru că sunt două plicuri, nu unul.

În El ați fost pecetluiți cu Duhul Sfânt care fusese făgăduit, și care este o arvună a moștenirii noastre, pentru răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu, spre lauda slavei Lui.Efeseni 1:13 și 14

Arvuna. Adică o parte din plată dată înainte, ca dovadă că restul vine.

Tu dai un plic. El dă un plic. Tu Îi încredințezi ce nu poți ține singur, iar El îți pune în mână, ca garanție, nu o vorbă și nu o hârtie, ci pe Duhul Sfânt Însuși. Doi oameni care schimbă arvuna nu se mai pot preface că nu s-a întâmplat nimic.

Ai primit o arvună, nu o promisiune verbală. Cuvântul spune că Duhul Sfânt este arvuna moștenirii, în Efeseni 1:14, și de aceea ce se ține între tine și Dumnezeu este ținut din două părți, nu doar din partea ta.

Și încă un rând, două pagini mai încolo, care închide cercul frumos.

Lucrul acela bun care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi.2 Timotei 1:14

Chiar și partea ta de păzit se face prin Cineva care locuiește în tine. Nu se cere de la tine ceva ce ți-a fost lăsat pe cont propriu.

Dar dacă chiar mă răzgândesc?

Acum partea cinstită, pentru că altfel tot ce am scris până aici ar fi doar liniștitor, și tu ai nevoie de un răspuns, nu de o mângâiere.

Nu îți promit că nu vei avea un ianuarie. Nu scrie nicăieri în Scriptură că un om care intră în legământ nu va mai avea niciodată o seară în care bate în ușă mai tare decât trebuie. Petru a avut o noapte în care a spus de trei ori că nu Îl cunoaște, și Petru nu era un om nesincer când a jurat că nu se va lepăda.

Și trebuie să îți spun cinstit și lucrul acesta: dacă un om poate în cele din urmă să plece cu totul este o întrebare pe care credincioși care iubesc aceeași Biblie o citesc diferit, și nu îți dau eu, aici, un răspuns hotărât acolo unde Scriptura nu a dat bisericii unul. Nu îmi este dat să închid ce nu s-a închis.

Ce nu este în discuție, însă, este exact ce ai nevoie să auzi în seara asta, și sunt trei lucruri.

Întâi, ținerea nu este tăria ta.

Eu le dau viața veșnică, în veac nu vor pieri, și nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi le-a dat, este mai mare decât toți; și nimeni nu le poate smulge din mâna Tatălui Meu.Ioan 10:28 și 29

Chiar acum, în timp ce citești, ești ținut de o mână care nu este a ta. Ioan 10:29 spune că Tatăl este mai mare decât toți și că nimeni nu smulge din mâna Lui, iar Duhul Sfânt este Cel care îți spune înăuntru al Cui ești, chiar și într-o seară în care tu nu simți nimic.

Al doilea, ușa nu este încuiată din partea Lui. Ianuarie a mai fost trecut de oameni înaintea ta, și niciunul din ei nu a fost primit înapoi pe merit. Petru a mâncat pește pe malul mării cu Cel pe care Îl tăgăduise, și nu a fost trimis la coada rândului.

Și al treilea, care este miezul: nu ți se cere să garantezi omul care vei fi. Ți se cere să dai în păstrare, iar ăsta este cel mai deștept lucru pe care îl poate face un om care se cunoaște.

Ai deja un Păzitor care nu obosește în ianuarie, și lucrul acesta nu depinde de cum te trezești mâine. 2 Timotei 1:12 spune că El poate să păzească ce I s-a încredințat până în ziua aceea, iar Duhul Sfânt este arvuna pusă în tine ca dovadă că Cel care păzește nu Se răzgândește.

Iar despre "legat public"

Mai rămâne partea a doua a fricii tale, și ea este despre oameni: că vor vedea, că vor ține minte, că nu vei putea da înapoi fără să știe toată sala.

Ascultă ce sunt martorii, de fapt.

Nimeni, la o nuntă, nu se uită la invitați ca la o capcană. Un martor nu este acolo ca să te prindă. Este acolo ca să poată spune, peste zece ani, într-o dimineață în care tu nu îți mai amintești de ce ai făcut-o: eu am fost acolo, și am auzit ce ai spus.

Un jurământ făcut în ascuns nu te lasă mai liber. Te lasă doar mai singur.

Și mai este ceva, care ar trebui să îți ia cea mai mare greutate de pe umeri: în Scriptură, partea tare a unui legământ nu a fost niciodată gura omului. Dumnezeu a jurat pe Sine Însuși, pentru că nu avea pe cineva mai mare pe care să jure, iar tot ce se ține în legământul acela se ține pe cuvântul Lui, nu pe al tău.

Ai fost legat public, și nu iau cuvântul acesta înapoi: ești legat, numai că ești legat de partea tare, nu de a ta. Evrei 6:17 și 18 spune că Dumnezeu a pus la mijloc un jurământ ca noi să avem o mângâiere tare, iar Duhul Sfânt este Cel care ține jurământul acela viu înăuntru, în timp ce oamenii din sală îl țin minte pe dinafară.