Trăiesc cu cineva și nu știu ce să fac

Lavinia vine sâmbătă la nouă și un sfert, când s-a împărțit deja treaba.

Este o socoteală, nu o întâmplare. La nouă se face cercul și se împarte, și în cerc se stă, și când se stă se vorbește, și în vorbă vine întrebarea. Așa că ea vine la nouă și un sfert, când fiecare are deja ceva de făcut, și ia ce a rămas. Ce rămâne este întotdeauna singur. Florile. Geamurile. Scaunele din spate. Cănile.

Îi place la căni. Cănile se spală la robinetul din curte, pe treapta de beton, cu spatele la toată lumea.

De șase ani are un răspuns pregătit care nu este o minciună și nu este nici adevărul: "Suntem împreună de șase ani." Se spune repede, se spune cu un zâmbet, și pe urmă se privește fața. Fața este partea grea. Ea a învățat să citească fețe cum citesc alții ceasul, dintr-o privire: cele care nu se schimbă, cele care se schimbă și rămân blânde, și cele care se schimbă și devin brusc foarte politicoase.

Are treizeci și trei de ani, o fetiță de patru, și o casă care nu este a ei și nu este nici a lui. Este a mamei lui. Nu s-au căsătorit din trei motive, fiecare dintre ele adevărat, și niciunul dintre ele nu se poate spune în cerc, la nouă dimineața, între "cine ia geamurile" și "cine are cheia de la magazie".

Sâmbăta aceea era caldă. La douăsprezece, când s-a oprit lucrul și s-a scos pâinea la masă, ea era tot la robinet, cu douăzeci și două de căni și cu apa curgând.

Un om pe care îl cunoștea puțin, unul dintre cei care cărau mesele, s-a așezat pe treaptă la doi pași de ea, cu o cană în mână, și a întrebat, fără să se pregătească:

"Lavinia, cu cine stai?"

Nu "ce faci". Nu "cum merge". Nu întrebarea din cerc, cea care are un răspuns de o secundă.

Și ea, care avea răspunsul învățat de șase ani, s-a auzit spunând altceva.

A spus tot. A spus șase ani, a spus casa mamei lui, a spus fetița, a spus cele trei motive, și a spus și al patrulea, cel pe care nu îl spunea nici ei înseși. A vorbit vreo două minute, cu apa curgând peste o cană pe care o ținea în mână și nu o mai spăla.

Și pe urmă a tăcut și a așteptat propoziția.

Propoziția nu a venit.

Nu a venit nici cealaltă, cea moale, cea care spune că nu are nicio importanță și hai să vorbim despre altceva.

Omul a pus cana jos pe treaptă. A rămas. Nu s-a ridicat, nu s-a uitat în altă parte, nu a schimbat vorba. După o vreme a zis: "Mulțumesc că mi-ai spus."

Și pe urmă: "Nu pleci de aici pentru asta."

Lavinia a închis robinetul.

Nu pentru că i s-a răspuns la întrebare. Nu i se răspunsese la nimic. Ci pentru că, pentru prima dată în șase ani, cineva știa, și treapta de sub ea nu se mișcase.

El i-a spus exact ce era, și nu a plecat de lângă ea

Este o femeie în Evanghelia după Ioan care venea la fântână la amiază.

Amiaza nu este ora la care se scoate apă. Se scoate dimineața, la răcoare, când vin toate femeile din sat și se vorbește. Ea venea la douăsprezece, în arșiță, singură. Nimeni nu explică în text de ce. Nu are nevoie de explicație. Oricine a ales vreodată ora la care nu este nimeni știe exact de ce.

Și acolo a găsit un Om care i-a cerut apă, și pe urmă i-a vorbit despre o apă vie care nu se termină. Ea a cerut apa aceea. Iar abia după ce ea a cerut, El a spus asta:

„Du-te", i-a zis Isus, „de cheamă pe bărbatul tău și vino aici." Femeia I-a răspuns: „N-am bărbat." Isus i-a zis: „Bine ai zis că n-ai bărbat. Pentru că cinci bărbați ai avut; și acela pe care-l ai acum nu-ți este bărbat. Aici ai spus adevărul."Ioan 4:16 la 18

Citește-o încet, pentru că sunt două lucruri în același loc, și amândouă contează.

Întâi: El a numit exact. Nu a rotunjit, nu a ocolit, nu a spus "situația ta". A spus cinci, și a spus că cel de acum nu este bărbatul ei. Nimic nu a fost făcut mai mic decât era.

Al doilea: nu a plecat. Nu S-a ridicat de pe marginea fântânii, nu a schimbat vorba, nu a plecat mai încolo la umbră. A rămas, și discuția a continuat, și cea mai lungă vorbă despre închinare din toată Evanghelia aceea se petrece cu ea, după versetul 18, nu înainte.

Ai primit, în versetele acestea, un Om care spune cu voce tare situația ta fără să o îmbrace și fără să te scoată din vorbă, pentru că Ioan 4:18 spune: aici ai spus adevărul. Iar Cel care te ține în vorba aceasta astăzi, în loc să te lase pe treapta de beton cu spatele la toți, este Duhul Sfânt, Care duce mai departe ceea ce Dumnezeu a rostit deja.

Întrebarea ta nu te face mic

Hai să spunem și lucrul de care nu se vorbește: în capitolul acela, cei care s-au mirat nu au fost oamenii din cetate. Au fost ai Lui.

Atunci au venit ucenicii Lui și se mirau că vorbea cu o femeie. Totuși niciunul nu I-a zis: „Ce cauți?" sau: „Despre ce vorbești cu ea?"Ioan 4:27

S-au mirat, și au tăcut. Iar El a vorbit mai departe.

Chiar acum, în timp ce citești, rușinea de a nu putea pune întrebarea nu are niciun drept să rămână paznicul gurii tale. Cuvântul spune că femeia aceea a lăsat vasul și s-a dus în cetate și le-a spus oamenilor veniți să vedeți un Om care mi-a spus tot ce am făcut, în Ioan 4:29, iar Duhul Sfânt este Cel care scoate o întrebare din piept afară, la aer.

Uită-te ce a devenit propoziția ei. Lucrul pe care nu îl putea spune la fântână, la amiază, singură, a devenit chiar lucrul cu care s-a dus în cetate. Nu a ascuns-o. Nu a explicat-o. A spus: mi-a spus tot ce am făcut. Punctul cel mai greu al vieții ei a ajuns partea cea mai bună a mărturiei ei, și nu pentru că s-a rezolvat repede, ci pentru că a fost știut de Cineva care nu a plecat.

Și încă un lucru, pentru tine, care ai un răspuns pregătit de șase ani. Motivele tale sunt reale. Acte care nu s-au terminat, o casă care nu este a nimănui dintre voi doi, un copil, bani care nu au fost niciodată destui pentru o nuntă, o promisiune făcută cuiva care nu mai trăiește. Nu sunt lene și nu sunt sfidare. Cine crede că în spatele situației tale nu stă nimic serios nu a stat niciodată la robinet cu douăzeci și două de căni.

Și acum partea cinstită

Ai venit la o pagină care se numește întrebări cinstite. Dacă te mângâi și te las în ceață, te-am mințit cu blândețe, și nu fac asta.

Scriptura ține căsătoria la mare cinste, și nu are rost să pretind altceva:

Căsătoria să fie ținută în cinste de toți, și patul căsătoriei să rămână nespurcat, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe cei desfrânați și pe cei adulteri.Evrei 13:4

Asta scrie. Nu o subțiez, nu o îmbrac, și nu o pun deoparte pentru ca tu să te simți mai bine cinci minute.

Dar uite ce nu scrie nicăieri, și de asta ai avut nevoie șase ani: nu scrie că femeia de la fântână a fost trimisă acasă să rezolve întâi și abia pe urmă să se întoarcă la vorbă. Vorba a continuat cu ea așa cum era. El a vorbit despre apa vie înainte să vorbească despre bărbații ei, și nu invers.

Ți s-a dat un loc în vorbă înainte să se rezolve ceva, iar ordinea aceasta este chiar ordinea din Ioan 4, unde apa vie vine în versetul 10 și cei cinci bărbați în versetul 18. Duhul Sfânt lucrează în ordinea Lui, nu în ordinea pe care ți-ai făcut-o tu în cap ca să te poți apropia.

Deci ce faci acum?

Nu ce spune pagina aceasta. Pagina aceasta nu îți poate spune, pentru că nu te cunoaște. Nu îți știe numele, nu știe ce este cu casa aceea, cu actele acelea, cu fetița de patru ani, cu ce s-a promis și cui, și ce s-ar întâmpla mâine cu un copil dacă cineva de pe internet ar da o sentință astăzi. Un om care îți dă un răspuns fără să știe lucrurile acestea nu îți răspunde. Îți închide gura.

Ce poate face pagina aceasta este să îți spună unde se răspunde. Se răspunde cu voce tare, o dată, în fața unui singur om, dintre oamenii care te cunosc și care te-au învățat. Nu în cerc, la nouă dimineața. Așezat, cu doi pași între voi, cu unul care nu se ridică de pe treaptă.

Iar cu privire la apă și la pasul care urmează, nu de la pagina aceasta afli unde și cum. Du-te la oamenii aceia și lasă-i pe ei să te ducă. Un singur lucru te rog: nu te duce cu răspunsul de șase ani. Du-te cu tot.

Și ascultă cum vorbește Scriptura despre oamenii care au ajuns acolo, pentru că vorbește la trecut, nu la viitor:

Și așa erați unii dintre voi. Dar ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți în Numele Domnului Isus Hristos și prin Duhul Dumnezeului nostru.1 Corinteni 6:11

Ai deja spus adevărul o dată, cu voce tare, aici, în camera în care stai, chiar dacă nu l-a auzit nimeni. 1 Corinteni 6:11 spune ați fost spălați, ați fost sfințiți, ați fost socotiți neprihăniți, și îl spune ca pe un lucru făcut, iar Duhul Sfânt este numit chiar acolo, în versetul acela, ca Cel prin care se face spălarea.