Aștept o versiune mai bună a mea

Nu s-a uitat decât o secundă.

Marius sudează de unsprezece ani și știe regula mai bine decât știe adresa lui. Masca jos, întotdeauna, chiar și pentru un punct. Iar în ziua aceea a ridicat-o pe frunte ca să vadă mai bine un rost, a tras un punct scurt fără să o coboare, și arcul a pornit la un metru de fața lui.

Nu a durut atunci. A durut la ora unsprezece noaptea, ca nisipul turnat sub pleoape.

Doctorul i-a acoperit ochii și i-a spus două zile. Două zile fără lumină, fără telefon, fără nimic de citit. L-a luat sora lui acasă la ea și l-a pus în camera din față, pe canapeaua de lângă sobă, cu o pătură și cu un pahar de apă pe scaun, la o palmă de mâna dreaptă.

Și acolo, în întuneric, i s-a luat caietul.

Nu caietul de lucru. Celălalt. Cel din capul lui.

Marius ține de patru ani o listă. Nu este scrisă nicăieri, dar are ordinea unei liste adevărate. Vorbirea de la muncă, prima. Apoi felul în care se aprinde la volan. Apoi banii pe care i-a luat de la un om și încă nu i-a dat. Apoi obiceiul de vineri seara, care nu mai este în fiecare vineri, dar nici plecat nu este.

Când l-au întrebat, acum patru ani, dacă vrea să meargă în apă, a spus propoziția lui. O spune de atunci de câteva ori pe an, și o spune cinstit, fără să vrea să scape de nimeni.

"Aștept să mă mai așez."

Iar în întunericul acela, pe canapeaua de lângă sobă, lista nu mai avea la ce să se agațe. Nu putea să o citească, nu putea să o bifeze, nu putea să adauge la ea. Nu putea nici măcar să se uite la ceas ca să vadă cât mai are de așteptat.

A doua zi, pe la cinci, a venit nea Gheorghe. Vecin de trei case, șaptezeci și doi de ani, mâini ca lopețile. A stat pe scaun lângă canapea și i-a citit cu voce tare vreo douăzeci de minute, greoi, cu degetul pe rând, așa cum citesc oamenii care nu au făcut multă școală și nu se rușinează de asta.

Apoi a închis cartea, a stat un timp fără să spună nimic, și Marius a auzit scaunul scârțâind când s-a ridicat. La ușă, nea Gheorghe a întrebat un singur lucru.

"Marius. Și acum, ce mai aștepți?"

A ieșit și a închis ușa încet, ca la un om bolnav.

Iar Marius a rămas în întuneric cu întrebarea aceea, și pentru prima dată în patru ani nu a avut ce să răspundă. Pentru că răspunsul lui avea nevoie de ochi. Avea nevoie de o listă la care să se uite și de o versiune a lui pe care să o măsoare. Iar în camera aceea nu era nimic de măsurat.

Acum nu mai vorbesc despre Marius.

Ai o listă și o știi pe de rost, chiar dacă nu ai scris-o niciodată. Iar propoziția pe care o spui de patru ani nu este o minciună. Este cinstită. Doar că versiunea pe care o aștepți întârzie, și în tot timpul acesta apa a stat pe loc.

Stai jos un minut. Nu te examinează nimeni aici.

De unde vine apa aceasta

Nu îți cer să fii gata.

Pune jos lucrul acesta chiar de la început, pentru că îl aștepți, iar așteptarea obosește mai mult decât cererea. Nu urmează o inspecție. Nu urmează o listă pe care trebuie să o închei ca să ai dreptul să mergi mai departe.

Deocamdată nu vorbim despre tine. Vorbim despre apă, și de unde vine ea.

Cufundarea nu a început cu Ioan Botezătorul. Aceasta este surpriza cea mai mare din tot subiectul, și schimbă felul în care se citește Noul Testament. Cu sute de ani înainte de Ioan, în Israel se cufunda omul întreg în apă, într-un bazin săpat, cu trepte care coboară și trepte care urcă, pentru trecerea dintr-o stare în alta. Nu se stropea. Se cobora. Se intra pe o parte și se ieșea pe cealaltă, iar omul care ieșea era socotit altfel decât omul care intrase.

Bazinele acestea se numeau mikveh, iar regula lor cea mai importantă spune tot: apa nu avea voie să fie apă adusă cu găleata. Trebuia să fie apă vie, adică apă care vine singură, din izvor sau din ploaie. Apă pe care nu o produce omul.

Iar acum vine partea de istorie, și o spun ca istorie, nu ca Scriptură. Arheologii au scos la lumină, la treptele dinspre sud ale Templului din Ierusalim, un întreg șir de asemenea bazine, unul lângă altul, săpate în stâncă, exact acolo unde urcau oamenii spre curte.

Descoperirea aceasta nu adaugă nimic la Biblie. Dar face imaginabil un verset pe care mulți îl citesc și trec repede peste el.

Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezați; și în ziua aceea, la numărul ucenicilor s-au adăugat aproape trei mii de suflete.Faptele apostolilor 2:41

Trei mii de oameni, într-o singură zi, în cetate. Întrebarea firească este unde. Iar răspunsul stă în piatră, pe treptele dinspre sud: erau bazinele acolo, gata, în șir, așteptând.

Ține minte, deci, un lucru înainte de orice: apa aceasta nu este o invenție a nimănui și nu este apă adusă cu găleata. Este apă vie, care vine de unde nu ajunge mâna omului.

Iar la fel este și lucrul pe care îl aștepți de patru ani. Ai deja făgăduința pe care încerci să o produci singur, și nu ai avut niciodată de unde să o produci. Cuvântul spune că, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă, în 2 Corinteni 5:17, iar o făptură nouă nu se obține prin bifarea unei liste. Duhul Sfânt este Cel care face lucrul acesta într-un om, la fel cum apa vie vine de unde nu o cară nimeni.

Întrebarea pusă unui om care nu vedea nimic

Este în Scriptură un om care a stat trei zile în întuneric cu o listă mult mai grea decât a ta.

Saul din Tars căzuse pe drumul spre Damasc. S-a ridicat cu ochii deschiși și nu vedea nimic, și l-au dus de mână în cetate. Trei zile nu a văzut, nu a mâncat și nu a băut. Iar lista lui nu era despre vorbire urâtă la muncă: lista lui era cu numele oamenilor pe care îi vânase. Dacă a fost vreodată un om îndreptățit să spună "aștept să mă mai așez", acela era el.

Și iată ce i s-a spus, prin gura unui om care a venit la el în casa aceea.

Și acum, ce mai aștepți? Scoală-te, primește botezul și fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.Faptele apostolilor 22:16

Citește prima propoziție încă o dată, pentru că este o întrebare, nu un ordin.

Și acum, ce mai aștepți.

Nu i s-a spus: mai stai șase luni și arată-ne că te-ai schimbat. Nu i s-a cerut o listă închisă. I s-a pus o întrebare care nu are răspuns bun, și i s-a pus exact în ziua în care nu vedea nimic, adică în ziua în care nu avea cum să se uite la el însuși și să se măsoare.

Ești chemat astăzi cu aceeași întrebare, nu cu un examen. Este scris "și acum, ce mai aștepți", în Faptele apostolilor 22:16, iar propoziția aceea a fost rostită peste un om care nu avea nicio dovadă de adus. Duhul Sfânt este Cel care aduce întrebarea până în camera în care stai acum, și de aceea o citești ca pe ceva ce ți se spune, nu ca pe o istorie despre altcineva.

Cine face versiunea nouă

Aici este miezul, și merită spus fără ocol.

Versiunea mai bună a ta nu se află la capătul listei. Nu se află acolo pentru că nu se produce în direcția în care o cauți. O cauți ca pe un rezultat al muncii tale, iar Scriptura o dă ca pe o făptură nouă, adică ceva făcut, de Cineva, dintr-o parte în care tu nu ajungi cu mâna.

Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi.2 Corinteni 5:17

Uită-te la timpul verbului. Nu scrie "se vor face". Scrie s-au făcut.

Ești deja socotit după ce a făcut El, nu după cât ai bifat tu, și de aceea lista nu a fost niciodată poarta. Cuvântul spune că cele vechi s-au dus și toate s-au făcut noi, în 2 Corinteni 5:17, iar un lucru făcut nu se mai așteaptă. Duhul Sfânt duce propoziția aceasta până la robinetul din bucătăria ta, altfel ar rămâne o pagină frumoasă despre alți oameni.

Iar acum trebuie spus și lucrul pe care mulți îl duc în spate fără să îl pomenească. Poate te-au dus la o slujbă când erai mic, purtat pe brațe de cineva care te iubea și care voia binele tău. Nu am niciun cuvânt de spus împotriva zilei acelea și niciunul împotriva mâinilor care te-au purtat acolo. Dumnezeu știe dragostea din care s-a făcut, și eu nu mă apuc să judec ce nu mi-a fost dat să judec. Ce se pune înaintea ta astăzi nu este un verdict asupra acelei zile. Este întrebarea care s-a pus unui om matur, care auzise cu urechile lui, și căruia i s-a spus: ce mai aștepți.

Un lucru nu îți spun, și nu ți-l voi spune: nu îți spun unde și nu îți spun cum. Nici râu, nici lac, nici adâncime, și în niciun caz singur. Pentru asta mergi la oamenii care te cunosc și care te-au învățat, spune-le propoziția ta de patru ani exact așa cum sună, și lasă-i să stea lângă tine. Iar dacă în casa ta lucrul acesta costă ceva, și de obicei costă, binecuvântată să fie mama care se teme pentru tine. Frica ei este dragoste care nu are alt cuvânt.