Bunica Elisabeta a văruit camera din față în august, la șaptezeci și nouă de ani, singură, urcată pe un scaun, ca să nu deranjeze pe nimeni.
Marius a aflat sâmbătă, când a venit cu mașina să aducă lemne. Pereții erau albi și fotografiile stăteau jos, sprijinite de plintă, cu fața la perete, ca niște oameni întorși la colț. Cea mare era pe masă, pe un ziar. Fotografia de familie. Bunicul Gheorghe și bunica Elisabeta în față, pe două scaune aduse din bucătărie, iar în spatele lor, în trei rânduri, toată casa.
"Pune-o tu", a zis bunica. "Eu nu mai ajung."
Marius a luat-o de sub braț și a întors-o ca să nu zgârie sticla, și atunci a văzut spatele. Carton gri, prins cu cuie mici, îngălbenit pe margini. Și pe carton, cu creionul, scrisul bunicului. Un scris de om care socotea cu creionul și ștergea apoi cu degetul.
O dată. Și sub dată, unsprezece nume, unul sub altul, ca o listă de cumpărături.
Al lui era al nouălea. Marius Ionel.
"Ce sunt astea?" a întrebat.
"Le scria pe rând, cum veneați", a zis bunica, și s-a așezat pe marginea patului. "În ziua în care s-a hotărât el, a spus în fața oamenilor că el și casa lui sunt ai Domnului. Și apoi a venit acasă, a întors fotografia și a început lista. Pentru fiecare, în fiecare seară, cu numele."
"Și eu eram deja pe ea?"
"Tu erai pe ea de trei ani înainte să te naști."
Marius a stat cu fotografia pe genunchi mai mult decât trebuia. Douăzeci și nouă de ani a trăit sub propoziția aceea. Casa asta este a Domnului. Se spune la nuntă, se spune la parastas, se spune când se strică ceva și se repară. Este a casei, cum sunt și fântâna, și nucul din spate, și numele de pe poartă.
Și tocmai de asta nu putea el să spună nimănui ce voia să facă. Pentru că, dacă intra în apă, avea senzația limpede că nu face nimic al lui. Că semnează un act pe care bunicul îl completase deja, la rubrica lui, cu creionul, cu cincizeci de ani înainte. Un fel de formalitate întârziată în familie, făcută de nepotul care s-a mișcat mai încet.
A întors iar cartonul spre lumina de la fereastră.
Unsprezece nume. O dată. Și nimic altceva.
"Bunico", a zis încet, "el a scris aici că a promis el. Nu a scris nicăieri că am promis eu."
Bunica l-a privit lung, cum privesc bătrânele când te lasă să ajungi singur.
"Nu putea", a zis. "Ăsta e singurul lucru din casa asta pe care nu ți l-a putut face el."
Ce a făcut bunicul tău, și ce nu a putut face
Hai să nu începem cu ce lipsește. Hai să începem cu ce este.
Ce a făcut omul acela pe spatele unei fotografii nu este naivitate de bătrân. Este exact forma în care Dumnezeu a lucrat dintotdeauna: un om stă înaintea Lui, rostește ceva, și lucrul rostit ajunge mai departe decât viața celui care l-a rostit. Când poporul a intrat în legământ la capătul pustiei, Moise a spus limpede cu cine se face jurământul:
Nu numai cu voi închei legământul acesta încheiat cu jurământ, ci atât cu cei ce sunt aici printre noi, de față în ziua aceasta înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât și cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.Deuteronom 29:14 și 15
Cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta. Printre ei ești tu, și lucrul acesta nu ți-l spun eu, îl spune Deuteronom 29:15: ai fost pomenit într-o zi cu ani înainte să existe numele tău pe un carton. Iar Cel care ține deschisă spre tine o casă rostită înainte de tine nu este memoria bunicului tău, este Duhul Sfânt, Cel care duce mai departe ceea ce Dumnezeu a rostit deja.
Deci nu, promisiunea aceea nu a fost o vorbă. Rugăciunea unui om care spune numele tău în fiecare seară timp de treizeci de ani nu se pierde pe drum, și nu ai voie să o arunci ca să te simți tu mai autentic. Cinstește-o. Este una dintre cele mai frumoase moșteniri pe care le poate primi cineva într-o casă din România.
Dar acum ascultă, pentru că aici stă tot mesajul acesta: o moștenire se primește, iar într-un legământ se intră.
Cuvântul din spatele legământului, în ebraică, nu înseamnă a semna. Înseamnă a tăia. Un legământ se tăia: se despica animalul, se trecea printre bucăți, curgea sânge, se rosteau cuvinte grele peste cel care ar călca, se schimbau nume, se dădeau haine, se amestecau două familii într-una. Doi oameni ieșeau de acolo cu o singură rudenie. Nimic din toate acestea nu se face prin reprezentant. Poți moșteni casa unui om, ceasul lui, via lui. Nu poți moșteni jurământul lui.
Și aici Dumnezeu spune ceva ce schimbă locul unde se scrie totul:
Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel și cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor. Ci iată legământul pe care-l voi face cu casa lui Israel după zilele acelea, zice Domnul: Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; și Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu.Ieremia 31:31 la 33
Uită-te unde scrie El. Nu pe carton, nu pe perete, nu pe spatele unei fotografii: pe inimă. Și vezi ce înseamnă asta pentru tine chiar acum, în timp ce citești: ți s-a dat o inimă pe care Dumnezeu Însuși scrie, iar Ieremia 31:33 spune că scrisul acela este al Lui. Cel care scrie înăuntru nu este nici bunicul tău, nici eu: este Duhul Sfânt, și scrisul Lui nu se șterge cu degetul.
Un legământ se taie, nu se moștenește ca o casă
Dacă te temi că nu ai inima potrivită pentru pasul acesta, ascultă ordinea în care lucrează El:
Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să urmați poruncile Mele și să păziți și să împliniți legile Mele.Ezechiel 36:26 și 27
Vezi? Nu ți se cere să produci inima nouă și apoi să o arăți la ușă. Cuvântul spune că El o dă, în Ezechiel 36:26, și că El pune Duhul înăuntru ca să te facă să umbli. Ai primit deci, în casa aceea, două lucruri diferite de la doi dăruitori diferiți: de la bunicul tău o rugăciune, și de la Dumnezeu o inimă. Nu le confunda, și nu le pune una în locul celeilalte.
Mai este ceva ce nu se poate face prin altcineva. Gura.
Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit. Căci prin credința din inimă se capătă neprihănirea, și prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire.Romani 10:9 și 10
Un jurământ se rostește. Un legământ care nu a ieșit pe gură este un legământ în care nu s-a intrat încă, oricât de mult a fost dorit pentru tine, și de aceea întrebarea ta nu este o problemă, este semnul că știi exact ce urmează. Cuvântul spune că mărturisirea se face cu gura, în Romani 10:10, iar Cel care deschide gura acolo unde pieptul se strânge este Duhul Sfânt. Ți-a fost dat un rând gol pe lista aceea, și rândul acela nu se completează de nimeni altcineva.
Și acum lucrul care te sperie de fapt: că, dacă faci pasul, cineva din casă va auzi în el o judecată. Ascultă. Nu ai fost pus judecător peste casa în care ai crescut, și pagina aceasta nu se pronunță asupra nimănui. Bunicii tăi au făcut ce au știut mai bine, și au făcut mult. Mama ta te-a purtat, te-a dus, te-a apărat. Nimic din ce urmează nu este o corectură adusă lor, și nu trebuie să sune ca una. Este rândul tău pe listă, scris cu vocea ta, sub numele lor.
Iar dacă întrebi unde și cum, nu de la pagina aceasta afli. Du-te la oamenii care te cunosc și care te-au învățat, spune-le exact ce ai citit aici, și lasă-i pe ei să te ducă.
Aici mesajul se oprește din învățat, și urmează să se întâmple ceva.
Nu ai de dovedit nimic bunicului tău și nu ai de reparat nimic în urma lui. Ai de intrat. Iar intrarea nu se face din puteri adunate: se face cu mâna deschisă și cu gura deschisă, în ordinea aceasta.
Nu ți se cere să simți ceva anume. Dacă nu vine nicio emoție, asta nu spune nimic despre tine și nu spune nimic despre Dumnezeu.
Deci primește. Cu mâna deschisă, ca la un jurământ. Ce a rostit bunicul tău a fost pentru tine și rămâne pentru tine. Ce rostești tu astăzi este al tău, pentru că Ezechiel 36:27 spune că Duhul Sfânt este pus înăuntru ca să te facă să umbli, iar un om care umblă merge cu picioarele lui.
Declare this over yourself
Două lucruri trebuie să stea sub picioarele tale înainte ca vorbele acestea să însemne ceva. Întâi: dreptul de a vorbi așa nu se câștigă astăzi și nu vine din familia ta, este al lui Hristos, iar în Hristos ți-a fost dat, și Îl reprezinți când deschizi gura. Al doilea: rezultatul este al Lui. El hotărăște cum și când, la vremea Lui, iar liniștea Lui nu este niciodată dovada că ai crezut prea puțin.
- Fotografie de pe perete, tu nu ești semnătura mea, și numele scris cu creionul pe spatele tău este o rugăciune, nu un jurământ făcut în locul meu. Scriptura spune că Dumnezeu încheie un legământ nou și scrie Legea Lui pe inimă, în Ieremia 31:33, deci ce se scrie astăzi se scrie mai adânc decât un perete văruit. Intru în el cu gura mea.
- Frică de credință împrumutată, tu nu ești numele meu, și te dau jos de pe pieptul meu în Numele lui Isus. Duhul Sfânt este Cel care scrie pe inima mea, și un scris al Lui nu se împrumută de la nimeni.
- Doamne, Tu ai jurat cu bunicii mei și ai jurat și cu cel care nu era acolo în ziua aceea, și de aceea gura mea are astăzi ce să răspundă. Ridic mâna deschisă înaintea Ta și intru în legământul acesta cu vocea mea, nu cu a lor.
Ieremia 31:31 la 33
This message is free, and always will be. There is nothing to unlock, nothing to subscribe to, and nothing you owe for having received it.
