Încerc să omor omul vechi cu mâinile mele

În curtea din spate a lui Marius este un butuc.

A fost un nuc, și l-a tăiat el, cu mâna lui, acum nouă ani, pentru că umbra lui omora tot ce voiau ei să pună acolo. A tăiat frumos, jos, aproape de pământ. A curățat. A măturat. A crezut că a terminat.

În primăvara următoare, din butuc au ieșit lăstari.

I-a tăiat.

Au ieșit alții. I-a tăiat și pe aceia. A săpat în jur cu sapa, a scos ce a putut cu mâna, a turnat pe el tot ce se toarnă. A adus o dală de beton și a pus-o deasupra butucului, cu o piatră mare pe ea, ca să nu mai aibă pe unde.

Primăvara următoare, lăstarii au ieșit pe lângă dală.

Așa au trecut nouă ani. În fiecare aprilie, Marius se trezește la șase, iese în curte cu ferăstrăul de mână, se pune pe genunchi și taie ce a crescut peste iarnă. Îi trebuie o oră. Îi rămân bătături în palme. Apoi bea o cafea pe treaptă și se uită la butuc cu ura aceea liniștită pe care o ai pentru un lucru cu care te lupți de prea mult timp.

Nu i-a spus nimănui cât de mult îl deranjează. Este un butuc. Cine se plânge de un butuc?

În a noua primăvară, dimineața, a trecut vecinul lui pe la poartă. Un om care face asta de meserie, care scoate copaci și rădăcini de patruzeci de ani și care are mâinile de culoarea pământului tot anul.

S-a uitat peste gard vreo jumătate de minut.

„Tai de mult?"

„De nouă ani", a spus Marius.

Vecinul a intrat în curte fără să întrebe, cum intră oamenii care știu ce fac. A dat piatra la o parte. A ridicat dala. S-a lăsat pe vine și a bătut cu palma în pământ la vreo doi metri de butuc, într-o parte unde nu era nimic.

„E și aici. Și acolo. Și pe sub gard, la vecina."

Marius nu a spus nimic.

„Cine ți-a tăiat copacul?"

„Eu."

Vecinul s-a ridicat, s-a șters de pantaloni și a spus lucrul acela simplu, fără nicio răutate, cum spui unui om o veste pe care o poate duce.

„Atunci ai tăiat ce se vedea. Rădăcina o scoate altcineva."

Marius a rămas cu ferăstrăul în mână, pe genunchi, în curtea lui, la șase și ceva dimineața.

Nouă ani. Și nu se luptase niciodată cu rădăcina. Se luptase cu ce ieșea din ea, în fiecare aprilie, cu o unealtă potrivită pentru ramuri.

Nouă ani pe lăstari

Vreau să îți spun întâi ce ai făcut bine, pentru că nimeni nu îți spune asta.

Ai văzut clar. Ai văzut că în tine este ceva ce nu ar trebui să fie acolo, și nu te-ai împăcat cu el. Nu ai zis „așa sunt eu". Te-ai trezit la șase dimineața nouă ani la rând. Oamenii care nu văd nimic dorm liniștiți, și tu nu ai dormit liniștit niciodată. Lucrul acela este dorul de sfințenie, și este bun, și nu îl atac.

Unealta este greșită. Nu inima.

Uite acum textul, și te rog să te uiți la timpul verbelor, pentru că acolo este toată povestea.

Știind că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie lipsit de putere, ca să nu mai fim robi ai păcatului.Romani 6:6

A fost răstignit. Nu „trebuie să îl răstignești". Nu „încearcă să îl răstignești mai bine anul acesta". A fost.

Ai fost trecut, cu numele tău, în moartea aceea, și nu tu ai semnat condamnarea. Cuvântul spune că omul cel vechi a fost răstignit împreună cu El, în Romani 6:6, iar Duhul Sfânt este Cel care duce lucrul acesta din pagină în viața ta, pentru că un verb la trecut nu are nevoie să fie repetat, are nevoie să fie crezut.

Și acum vreau să îți dau lucrul care mi-a schimbat felul de a citi versetul ăsta.

Răstignirea este singura moarte pe care un om nu și-o poate administra singur.

Nu vorbesc poetic. Vorbesc despre mecanică. Un om condamnat era prins de alții. Chiar dacă ar fi vrut, chiar dacă ar fi avut curajul, nu putea: ultima mână nu are cum să se prindă pe ea însăși. Era nevoie de alte mâini, de la început până la sfârșit.

Așa că atunci când Scriptura spune despre omul tău cel vechi „a fost răstignit", nu îți dă o metaforă frumoasă despre disciplină. Îți spune, foarte precis, ale cui mâini au făcut lucrul acesta. Nu ale tale. Nu au fost niciodată ale tale.

Ești de partea cealaltă a unei execuții pe care nu ai ținut-o tu, și de aceea lupta ta cu ferăstrăul nu a fost o luptă cu rădăcina. Așa spune Cuvântul, la trecut, iar Duhul Sfânt nu îți cere să repeți ce s-a făcut o dată, ci să trăiești din ce s-a făcut o dată.

Nu îți spun că nu mai ai nimic de făcut. Îți spun că nu mai ai de făcut execuția.

Mielul nu a fost ajutat

Aici trebuie să vină Cineva în text, altfel tot mesajul acesta rămâne o lecție despre gramatică.

În noaptea aceea, în Egipt, fiecare casă a luat un miel. Oamenii nu au contribuit la moartea lui. Nu l-au ajutat, nu au adăugat nimic, nu au completat nimic. Au adus mielul, iar sângele lui a fost pus pe tocul ușii, pe afară.

Uită-te unde a fost pus semnul. Pe afară. Acolo unde omul din casă nu îl putea vedea în timpul nopții, nu îl putea verifica, nu îl putea îmbunătăți și nu îl putea șterge din greșeală.

Sângele va fi un semn pentru voi pe casele în care veți fi, și când voi vedea sângele voi trece peste voi, și nu va fi între voi nicio urgie nimicitoare.Exod 12:13

Ai primit un semn pus pe afară, unde mâna ta nu ajunge, și asta nu este o pierdere, este toată siguranța ta. Cuvântul spune că El vede sângele și trece peste, în Exod 12:13, iar Duhul Sfânt este Cel care ține adevărul acesta viu în tine în nopțile în care tu nu vezi nimic.

Iar când Ioan L-a văzut pe Isus venind spre el, nu a spus „iată Învățătorul". A spus alt cuvânt, un cuvânt de jertfă, un cuvânt de noapte cu sânge pe uși.

Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.Ioan 1:29

Ți-a fost dat un Miel, nu o unealtă mai bună. Așa Îl numește Cuvântul, în Ioan 1:29, iar Duhul Sfânt nu te trimite înapoi în curte cu ferăstrăul, ci te duce la Cel care a fost pus în locul tău.

Sub apă este o groapă

Și acum versetul pe care l-ai auzit de zeci de ori, la aproape fiecare apă din țara asta.

Nu știți că toți câți am fost botezați în Hristos Isus am fost botezați în moartea Lui? Am fost deci îngropați împreună cu El prin botez în moarte, pentru ca, așa cum Hristos a fost înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să umblăm într-o viață nouă.Romani 6:3 și 4

Îngropați. Cuvântul din mijloc nu este „spălați". Este „îngropați".

Iar o groapă are o regulă foarte simplă, pe care o știe orice om care a fost la un mormânt: în groapă se pune ceva care este deja mort. Nu îl omori în groapă. Groapa nu execută pe nimeni. Groapa primește ce s-a terminat deja în altă parte.

Deci ce se întâmplă în apă nu este o ceremonie prin care încerci, în sfârșit, să îl înmoi pe omul vechi până cedează. Este îngroparea unui om care a fost executat pe un deal, în afara orașului, de mâini care nu erau ale tale.

Chiar acum, în timp ce citești, stai într-o viață care a ieșit dintr-un mormânt, nu într-o luptă care abia începe. Cuvântul spune că Hristos a fost înviat prin slava Tatălui ca noi să umblăm într-o viață nouă, în Romani 6:4, iar Duhul Sfânt este viața aceea în tine, nu o hotărâre pe care o iei duminică seara.

Au găsit piatra răsturnată de la mormânt, iar când au intrat, nu au găsit trupul Domnului Isus.Luca 24:2 și 3

Cineva a mutat o piatră mai mare decât dala din curtea ta.

Ideea că sfințirea este o muncă de nouă ani cu ferăstrăul în mână nu are unde să stea în casa aceasta. Nu este o idee leneșă, este exact pe dos: este cea mai obositoare idee din lume, și pe oamenii cei mai serioși îi macină primii. Frica aceea că în tine este ceva care nu moare niciodată nu are niciun drept să rămână în pieptul tău, pentru că Scriptura spune că ai murit și că viața ta este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu, în Coloseni 3:3, iar Duhul Sfânt este Cel care ține ascunsă viața aceea, nu tăria ta.