Lista pe care o pierd deja

Foaia stă pe frigider, prinsă cu un magnet în formă de căpșună.

Cristina are douăzeci și șase de ani și a primit foaia luni, la o zi după apă, de la o femeie care o iubește foarte mult. Cincisprezece rânduri, scrise de mână, cu pixul apăsat, cu scrisul acela ordonat al unui om care a mai scris lucrul acesta și pentru alții. Sus, în colț, o linie trasă cu rigla.

Fiecare rând este bun. Cristina a citit foaia în autobuz și a plâns un pic, de bine, pentru că i s-a părut că cineva i-a dat o hartă.

Luni a ținut toate cincisprezece.

Marți a ținut paisprezece. A uitat unul, cel de dimineață, și l-a făcut seara, târziu, gândindu-se că se rotunjește.

Miercuri a ținut mai puțin și nu a mai numărat.

Joi, la coadă la casă, o femeie i-a spus ceva pe un ton urât și Cristina i-a răspuns. Nu urlând. Doar exact atât cât să meargă acasă cu obrajii calzi și cu propoziția aceea repetându-i-se în cap până la ora zece.

La zece seara a stat în bucătărie, în picioare, cu paltonul încă pe ea, și s-a uitat la foaie.

Apoi a făcut ceva ce nu i-a spus nimeni să facă. A luat pixul și a pus o bifă mică lângă rândurile pe care le ținuse în ziua aceea.

Patru.

Patru din cincisprezece, ziua a patra.

S-a uitat la coloana aceea de bife și la ce mai rămăsese fără bifă, și în capul ei s-a așezat o propoziție foarte simplă și foarte grea: eu nu pot.

Vineri a venit femeia cu foaia la o cafea. Cristina nu a ascuns nimic, pentru că nu era omul care ascunde.

Femeia s-a uitat la frigider mult timp. La bife. La coloană.

Nu a spus „hai, că poți". Nu a spus nici că este normal la început.

A pus cana jos și a întrebat, blând, cu vocea unui om care întreabă serios:

„Cine ține lista asta?"

Cristina a crezut că este o întrebare cu răspuns evident.

„Eu."

Femeia a dat din cap încet, de câteva ori. S-a uitat la foaia de pe frigider ca la un lucru pe care îl scrisese de multe ori și nu îl citise niciodată.

„De cincisprezece ani scriu foaia asta pentru oameni", a spus. „Și de cincisprezece ani uit să scriu primul rând."

Cristina a așteptat.

Femeia și-a luat cana și s-a uitat pe geam, în curte, unde se întuneca.

„Nu ți-l spun acum. Vreau să mă gândesc cum să îl scriu, ca să nu îl citești greșit."

Foaia nu este dușmanul nimănui

Primul lucru pe care vreau să îl spun este despre foaie, și îl spun apăsat, ca să nu rămână nicio umbră.

Foaia aceea nu este legalism. Este dragoste scrisă de mână.

Uită-te la ea cu atenție și vei vedea că aproape fiecare rând de pe ea vine de la o durere. Cineva a pățit lucrul acela. Cineva a văzut un om tânăr rănindu-se exact acolo și a scris rândul ca să te ferească. O foaie ca aceea nu se scrie din dorința de a controla pe cineva. Se scrie la unsprezece noaptea, de un om obosit, care ține la tine.

Așa că nu lua foaia de pe frigider. Nu este niciun rând pe ea care să merite luat.

Lipsește un rând.

Ești deja în casă, iar foaia nu a fost niciodată ușa, oricât de bine ar fi scrisă. Cuvântul pune întrebarea aceasta direct, în Galateni 3:3, iar Duhul Sfânt este Cel care ține în tine ce a început, pentru că lucrarea aceasta nu s-a pornit cu voința ta și nu se ține cu ea.

Începutul și continuarea vin din același loc

Uite întrebarea, și te rog să auzi tonul ei. Nu este o ceartă. Este o mirare.

Sunteți atât de nechibzuiți? După ce ați început prin Duhul, vreți acum să ajungeți la desăvârșire prin carne?Galateni 3:3

Omul care scrie asta nu este supărat pe niște oameni leneși. Este uimit de niște oameni foarte harnici.

Pentru că observă un lucru ciudat: au început într-un fel și continuă în alt fel. Ca un om care pornește un motor și apoi coboară din mașină și o împinge.

Ai fost pornit prin Duhul, nu prin voință. Nimeni nu începe altfel, și Cuvântul spune lucrul acesta în Galateni 3:3, iar Duhul Sfânt nu este combustibilul de la start pe care apoi îl înlocuiești cu tine.

Și acum uită-te la ordinea din cel mai frumos verset despre umblare din tot Vechiul Testament. Ordinea este totul.

Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou. Voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și veți umbla în legile Mele.Ezechiel 36:26-27

Citește încă o dată ce vine primul și ce vine al doilea. Duhul înăuntru. Apoi umblarea.

Nu umblarea ca să merite Duhul. Nu umblarea ca dovadă că a venit. Duhul pus în om, și din el, ca al doilea lucru, umblarea.

Ți-a fost dat un duh nou înainte să îți fie cerută o umblare nouă, și ordinea aceasta este scrisă negru pe alb în Ezechiel 36:26-27. Duhul Sfânt este motorul, nu inspectorul, iar aceasta este exact linia care lipsea din capul foii tale.

Cum se umblă pe un drum

Acum vreau să îți dau ceva din limba în care s-au scris lucrurile acestea, pentru că schimbă imaginea din capul tău.

Cuvântul evreiesc pentru felul în care se trăiește practic ce spune Dumnezeu vine dintr-un verb care înseamnă a umbla. A merge pe un drum. Nu a urca. Nu a te ridica pe trepte. A umbla.

Este o diferență uriașă între o scară și un drum, și tu ai primit o scară în cap fără să îți dea nimeni una.

O scară se măsoară în înălțime. Ori ai urcat, ori ai căzut, și în fiecare seară te uiți la ce treaptă ești. Un drum se măsoară în direcție și în companie. Pe un drum nu cazi, mergi mai încet. Pe un drum ai voie să te oprești să bei apă. Pe un drum, cineva merge lângă tine și vorbește, iar Cuvântul Îl numește pe Duhul Sfânt Mângâietorul, Cel chemat să fie lângă om.

Uite cum arată în text învățătura, când este dată așa cum a fost dată.

Aceste cuvinte pe care ți le poruncesc astăzi să fie în inima ta. Să le sădești în copiii tăi și să vorbești despre ele când stai în casă, când umbli pe drum, când te culci și când te scoli.Deuteronom 6:6-7

Acesta nu este un examen. Este un tată care vorbește în timp ce merge, la masă, la culcare, dimineața. Nimeni nu primește notă. Copilul învață pentru că merge lângă cineva.

Ai primit un Tată care vorbește pe drum, nu un examinator care trece pe la sfârșit de săptămână. Așa arată învățătura în Deuteronom 6:6-7, iar Duhul Sfânt este Cel prin care vocea aceea ajunge la tine astăzi, în bucătărie, la zece seara, cu paltonul pe tine.

Iar acum vine versetul care așează definitiv cine face ce.

Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Lui plăcere.Filipeni 2:13

Uită-te la primul dintre cele două. Voința. Nu numai puterea de a face, ci chiar dorința de a face. Amândouă sunt lucrate în tine, nu extrase din tine.

Chiar acum, în timp ce citești, ai înăuntru o dorință de a umbla curat care nu a venit de la tine. Cuvântul spune că Dumnezeu lucrează în noi și voința și înfăptuirea, în Filipeni 2:13, iar Duhul Sfânt este Cel care face lucrul acesta, ceea ce înseamnă că dorul tău de sfințenie este deja o dovadă, nu o datorie.

Ideea că sfințenia se ține pe voință nu are unde să stea în casa aceasta. Nu este o idee rea și nu este o idee de om superficial. Este ideea celui mai serios om din cameră, și tocmai de aceea îl macină. Nu îți spun că nu mai ai nimic de făcut. Îți spun de unde vine puterea, și de unde nu a venit niciodată.

Iar ziua a patra nu este eșecul tău. Este ziua în care s-a golit rezervorul mic și ai aflat că există unul mare. Frica aceea că ești un om fără voință nu are niciun drept să rămână în pieptul tău, pentru că Scriptura spune că umblăm după Duh și nu după carne, în Romani 8:4, iar Duhul Sfânt este Cel care duce umblarea aceasta, nu tăria ta de la ora zece seara.