O inimă nouă pusă înăuntru

Fântâna din grădină are nouă metri și o pompă de mână pe care tatăl lui a montat-o în anul în care s-a însurat.

Omul are cincizeci de ani. În fiecare seară, din mai până în septembrie, iese în curte pe la șapte, își pune o mănușă pe mâna dreaptă, și trage manivela. O oră. Uneori o oră și un sfert, dacă a fost secetă. Roșiile din spate, castraveții, cele două rânduri de ardei, prunul cel tânăr care abia s-a prins.

Umărul îl doare de nouă ani. A învățat să tragă cu stânga când dreapta nu mai poate. Nu se plânge, pentru că nu este de plâns: apa vine, grădina trăiește, și el a fost învățat că un om care are grădină o udă.

În iulie vine cumnatul lui din Germania, cu mașina plină și cu un obicei nesuferit de a umbla singur prin curtea altuia.

Stă la fântână un minut. Se uită la manivelă, la mănușă, la umărul care se ține cu cealaltă mână.

Și zice: „Ce faci tu aici seara, de o oră?"

A doua zi dimineață pleacă amândoi în oraș și se întorc cu o cutie. Cumnatul deșurubează capul cel vechi al pompei, patru șuruburi ruginite pe care le sparge cu dalta, îl scoate de tot și îl pune pe un sac în iarbă. În locul lui montează altul, trage un cablu până la priza de pe perete, pune un comutator la un metru și jumătate de la pământ, și spune un singur lucru: „Apeși aici."

Apoi pleacă înapoi în Germania.

Iar omul, două săptămâni, iese seara în curte, își pune mănușa, și trage.

Nu din prostie. Nici din mândrie. Din mână. Mâna lui de nouăsprezece ani știe manivela, iar comutatorul de pe perete îi pare, în adâncul lui, un fel de trișare. Ceva pentru oameni care nu vor să muncească. Așa că trage, o oră, în fiecare seară, la un metru și jumătate de un comutator.

Într-o seară de august este atât de obosit că se așază pe treaptă cu mănușa încă în mână, fără să înceapă.

Și fetița lui de nouă ani, care se joacă lângă gard, se ridică, se duce la perete, și apasă.

Se aude un pocnet scurt. Apoi apa.

Apa curge în furtun, plină, egală, mai bine decât a curs vreodată de la manivelă, și fetița stă lângă comutator cu bărbia sus, cea mai mândră fetiță din județ.

Omul rămâne pe treaptă cu mănușa în poală.

Nu plânge de ușurare. Plânge de socoteală. Nouăsprezece ani de câte o oră, în fiecare seară, din mai până în septembrie, cu un umăr care nu mai revine niciodată la ce a fost.

Nu s-a înșelat niciodată în privința grădinii. Grădina trebuia udată.

S-a înșelat în privința locului de unde vine puterea.

Ce nu ți-a spus nimeni când ți-a dat lista

Stai jos o clipă, și hai să lămurim ceva înainte de orice altceva, ca să nu înțelegi greșit tot ce urmează.

Lista este bună.

Foaia aceea de pe frigider, cu ce ai lăsat și ce ai luat, cu ce se face dimineața și ce nu se mai face seara, nu este o invenție omenească rea. Sfințenia este cerută, limpede, în gura mare, și nimeni nu o poate coborî:

Căci este scris: Fiți sfinți, pentru că Eu sunt sfânt.1 Petru 1:16

Și oamenii care ți-au dat lista nu ți-au vrut răul. Ți-au dat harta unei case în care abia intrai, în cuvintele în care le-a fost dată și lor, și de multe ori cu mult mai multă grijă pentru tine decât ai văzut atunci. Nu am nimic de spus împotriva lor și nu voi avea niciodată.

Și înainte de a merge mai departe, vreau să te așez unde stai de fapt. Nu ești un om luat la probă în casa aceasta: ești un om primit înăuntru. Ai fost făcut copil al casei înainte să bifezi un singur rând din foaia aceea, pentru că Efeseni 1:5 spune că El ne-a rânduit mai înainte să fim copiii Lui prin Isus Hristos, iar Duhul Sfânt este Cel care strigă lucrul acesta dinăuntrul unui om, nu foaia de pe frigider.

Ce s-a pierdut pe drum nu a fost lista. A fost jumătatea care merge cu ea.

Ți-au fost dați ochi să vezi drumul, iar Cel care te duce pe el a fost pus înăuntru, nu lăsat la capăt să te aștepte. Cuvântul spune că Dumnezeu pune Duhul Lui în om, iar Duhul Sfânt nu este răsplata pentru un drum bine mers: este motorul cu care se merge.

Cine este subiectul verbelor

Acum vreau să facem împreună un lucru foarte simplu și foarte serios. Vom număra verbele dintr-o promisiune, și vom întreba, de fiecare dată, cine le face.

Vă voi stropi cu apă curată, și veți fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre. Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi și vă voi face să umblați în poruncile Mele, și veți păzi și veți împlini rânduielile Mele.Ezechiel 36:25-27

Numără. Voi stropi. Voi curăți. Voi da. Voi pune. Voi scoate. Voi da. Voi pune. Vă voi face să umblați.

Opt verbe, și toate au același subiect, și subiectul acela nu ești tu.

Uită-te apoi la ce faci tu în paragraful acela. Ești cel căruia i se face. Ești omul pe masă, nu omul cu bisturiul, iar Cuvântul nu îți spune lucrul acesta ca să te umilească, ci ca să te odihnească: inima de piatră nu se subțiază prin efort și nu se încălzește prin insistență. Ea se scoate, de o mână care nu este a omului, se pune alta în locul ei, iar Duhul Sfânt este Cel care vine să locuiască în locul acela nou.

Și abia la sfârșit, după toate cele opt, apare ceva care sună ca o cerință: veți păzi și veți împlini. Numai că, în textul acela, păzirea nu este condiția. Este rezultatul. Vine după vă voi face să umblați, nu înaintea lui.

Chiar acum, în timp ce citești, ți s-a dat o inimă de carne și un duh nou, iar niciunul dintre cele două nu a fost pus în tine pentru performanța ta. Ezechiel 36:26-27 spune cine scoate și cine pune, iar Duhul Sfânt este Cel pus înăuntru ca să facă un om să umble, nu ca să îl privească umblând.

Halakhah: un drum, nu o scară

Și acum îți dau cuvântul pe care aș vrea să îl duci cu tine mai departe decât tot mesajul acesta.

Verbul ebraic halach înseamnă a umbla, a merge. Din el vine cuvântul halaha, care este numele dat instrucțiunilor: literal, felul în care se umblă. Nu se numesc trepte. Nu se numesc probe. Se numesc mers.

Iar diferența dintre un drum și o scară nu este o subtilitate. De pe o scară se cade, și cu cât ai urcat mai mult, cu atât cazi mai rău. Pe un drum se merge, se stă jos, se bea apă, se ia unul pe altul de braț, și dacă te-ai oprit nu ai pierdut altitudinea: ai pierdut o oră.

Instrucțiunile nu ți-au fost date ca unui candidat, ci ca unui copil de-al casei. Un tată care îi spune băiatului cum se ține dalta nu îl examinează. Îl învață, pentru că merg amândoi în același atelier mâine dimineață.

Ești învățat, nu cântărit, și de aceea nu ai de ce să numeri câte zile ai rezistat. Cuvântul spune că Dumnezeu lucrează în noi și voința și înfăptuirea, iar Duhul Sfânt este Cel care face lucrarea aceea, chiar și în zilele în care tu doar te ții de drum.

Căci Dumnezeu este Cel care lucrează în voi și voința și înfăptuirea, după buna Lui plăcere.Filipeni 2:13

Citește ce se lucrează în tine. Nu numai înfăptuirea. Și voința. Adică pofta de a face, dorința, ce vrei tu la ora șase dimineața. Chiar și aceea vine dinăuntru, de la Cineva.

Roada nu se fabrică

Mai este un cuvânt pe care Pavel îl folosește pentru viața nouă, și el nu este luat din atelier. Este luat din livadă.

Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor.Galateni 5:22-23

Rod. Nu producție, nu randament, nu rezultat. Rod.

Un prun nu se străduiește. Un prun stă legat de rădăcină, primește apă, și în august are prune. Iar dacă îl dezlegi de rădăcină și îi ceri prune, poți să îi ceri politicos sau sever, tot atâtea prune vei avea.

Eu sunt Vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu aduce mult rod; căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic.Ioan 15:5

Fraza aceea din urmă nu este o mustrare. Este o măsurătoare cinstită, spusă de Cineva care nu are nevoie să te descurajeze.

Și de aceea uită-te o clipă în altă parte decât la ce nu iese. Ai deja rădăcina, iar un prun legat de rădăcină nu fabrică augustul: îl primește. Galateni 5:22 nu numește lucrurile acelea producția ta, ci roada Duhului, iar Duhul Sfânt este Cel care le coace în tine, și în lunile în care nu se vede nimic pe ramură.

Ce faci cu foaia de pe frigider

Nu o rupe. Nu am spus nicăieri să o rupi, și dacă o rupi ai schimbat o eroare cu alta.

Foaia descrie drumul destul de bine. Ce trebuie schimbat nu este conținutul ei, ci ce crezi tu că este ea. Nu este o factură pe care o ai de achitat lunar. Este o descriere a felului în care umblă cineva din familia asta.

Și mai adaugă un rând, sus, deasupra tuturor celorlalte, o singură întrebare, în cuvintele tale: cine face lucrul acesta în mine?

Frica de a fi un om fără caracter nu are niciun drept să rămână în casa aceasta. Cuvântul spune că El pune Duhul Lui în om și îl face să umble, iar Duhul Sfânt nu S-a mutat în tine ca oaspete care așteaptă să vadă cum te descurci.